Steaua revine pe primul loc după victoria din derby! CSM Focșani ia trei puncte importante cu Iași

0
1263

CSA Steaua a revenit pe prima poziție a clasamentului după succesul din derby-ul cu Dinamo, scor 31-28 (17-15), disputat duminică seară la Chiajna. Tot duminică, la Focșani, echipa din localitate a trecut de Poli Iași cu 26-22 (13-13).

Steaua a învins pentru a doua oară consecutiv marea rivală, 31-28, rezultat cu care urcă pe prima poziție a clasamentului Ligii Naționale. A fost însă un meci în care nu au evoluat, accidentați, Marius Stavrositu, Ghiță Irimescu, Nicolae Ungureanu de la gazde, respectiv Sajad Esteki și Vadim Gayduchenko de la oaspeți, în timp ce Hugo Descat a intrat pe teren doar pentru a executa o aruncare de la șapte metri.

Steaua a preluat repede inițiativa în meciul de la Chiajna, după zece minute fantastice, la capătul cărora se desprinsese la 9-4 pe tabelă. Treptat, Dinamo a recuperat din deficit, a reușit să se apropie la un singur gol în partea a doua, 23-22, 24-23 și 25-24, însă și finalul partidei a aparținut gazdelor. Cu Vujic, Vegar și Georgescu în prim-plan, ajutați de Stănescu dintre buturi, Steaua s-a impus cu 31-28, care bifează al șaptelea succes stagional.

La Focșani, CSM a reușit o victorie ce se poate dovedi foarte importantă în perspectiva play-out-ului, acolo unde foarte probabil cele două formații se vor regăsi în partea a doua a sezonului. Prima repriză s-a dovedit a fi echilibrată, cu o răstunare spectaculoasă de scor. CSM Focșani a condus cu 6-2 și 7-3 în startul partidei, dar Poli a revenit, a egalat la 8 și apoi a preluat conducerea (8-10), pentru ca la pauză tabela să indice egalitate, 13-13. Partea a doua a fost însă controlată de la început și până la sfârșit de elevii lui Viorel Ciubotaru, care au marcat patru goluri consecutive la scorul de 13-14 și au pus în acest fel stăpânire pe joc. S-a terminat 26-22, într-o partidă în care Sladic a marcat de nouă ori.

Rezultatele etapei a zecea (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi: 

Clasament Liga Națională Masculină – 2017/2018

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
11511134063644234
21510234093476232
31510234273725532
41510054303913930
5159333893593030
6159154203903028
7159064404112927
815816388395-725
915609374393-1918
10154110355389-3413
11154110395430-3513
12154011378442-6412
13153111375424-4910
14151113401480-794

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY