Steaua redevine lider în Liga Zimbrilor! Cinci echipe despărțite de două puncte în clasament

0
1547

CSA Steaua a revenit pe prima poziție în clasamentul Ligii Zimbrilor după victoria de duminică, 29-27 cu Potaissa Turda, formație în fața căreia pierduse fotoliul de lider în ultima etapă a turului. Tot în prima etapă a returului, Poli Timișoara, Odorhei, Constanța, Dinamo și CSM București s-au impus, astfel că distanța dintre primul loc și locul cinci este de doar două puncte.

În primul meci al etapei, HC Odorhei a câștigat la Focșani, 28-24, într-un meci însă pe care l-a controlat autoritar. Fără Dragas, accidentat în meciul de Cupă de la mijlocul săptămânii, băieții lui Dragan Djukic s-au desprins rapid pe tabelă și au bifat al patrulea succes stagional pe teren străin.

Dinamo a oprit seria de cinci înfrângeri consecutive în toate competițiile pe teren propriu în fața celor de la CSM Făgăraș, 32-27, în ceea ce a fost ultimul meci al lui Eliodor Voica pe banca tehnică a campionilor. Victoria s-a conturat pe final, atunci când Saeid a avut câteva intervenții bune, iar Komogorov și Gayduchenko au marcat trei goluri la rând pentru Dinamo.

În Giulești, CSM București n-a avut probleme cu HC Vaslui, 33-21, și și-a luat revanșa pentru înfrângerea din tur. Meciul a fost la discreția vicecampionilor, moldovenii cedând în partea a doua din punct de vedere fizic. Pentru CSM nu a evoluat Alexander Tioumentsev, răcit, iar de la Vaslui au absentat Alexandru Farcaș și Silvian Amihăesi, accidentați.

Duelul dintre primele două clasate a fost adjudecat de Steaua, care a revenit astfel pe prima poziție în clasament. Turda a început însă mai bine meciul, a controlat autoritar prima repriză, au avut un avantaj de șase lungimi, 12-6 și 15-9, dar au primit patru goluri consecutiv și meciul se reechilibra. Vegar a adus pe Steaua prima oară în avantaj în minutul 42, iar din acel moment gazdele au controlat jocul, iar Turda nu a reușit decât să egaleze de două ori până la final, la 21 și 22. S-a terminat 29-27, cu Gabriel Florea cel mai bun marcator al partidei, opt reușite.

Poli Timișoara a avut emoții doar în prima repriză a disputei de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, pe care a câștigat-o în final cu 32-24. Oaspeții au condus cu 9-3 în prima repriză, un avantaj pierdut însă în doar nouă minute! S-a intrat la cabine la egalitate, 13-13, pentru ca Poli să rupă meciul ca urmare a unei serii de opt goluri marcate consecutiv în partea a doua. Bănățenii se apropie la două puncte de primul loc cu acest succes.

Poli Iași a bifat primul succes stagional, 28-24 cu Minaur Baia Mare, pe teren propriu. Băimărenii ajung la șase înfrângeri consecutive în Liga Zimbrilor, iar play-off-ul este tot mai departe, în condițiile în care diferența față de locul opt rămâne de șapte puncte. Ieșenii au făcut diferența în ultimele zece minute, când au reușit să se desprindă la 28-22 de la 23-22.

Constanța și-a luat revanșa pentru înfrângerea din tur cu Suceava și s-a impus în sala „Dumitru Bernicu”, scor 31-23. Dobrogea a fost în control la Suceava, a avut un avans liniștitor încă de la pauză, 18-13, și a ajuns la opt victorii în nouă meciuri cu Sandu Iacob pe banca tehnică.

Rezultatele primei etape din tur (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională Masculină – 2017/2018

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
11511134063644234
21510234093476232
31510234273725532
41510054303913930
5159333893593030
6159154203903028
7159064404112927
815816388395-725
915609374393-1918
10154110355389-3413
11154110395430-3513
12154011378442-6412
13153111375424-4910
14151113401480-794

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY