Steaua a prelungit contractele cu trei jucători importanți! Stefan Vujic, spre marea rivală

0
2560

La o zi de la ultimul meci oficial al sezonului 2018-2019, CSA Steaua București a anunțat prelungirea contractelor a trei jucători de bază. Krsto Milosevic, Nemanja Grbovic și Javier Humet rămân la gruparea din Ghencea până în vara lui 2021.

Sosit în vara lui 2018 de la Poli Timișoara, Krsto Milosevic a fost cel mai bun marcator al Stelei în acest sezon. Sârbul de 31 de ani a marcat 183 de goluri pentru Steaua în campionat, Cupa EHF și SEHA League și a fost unul din jucătorii care a contribuit la calificarea echipei în finala Cupei României.

Pivotul muntenegrean de 29 de ani Nemanja Grbovic rămâne și el la Steaua încă două sezoane. Internațional muntenegrean, Grbovic a fost unul din principalii jucători de atac ai Stelei în acest sezon, la debutul său în România. Grbovic a marcat de 116 ori în campionat, fiind al patrulea marcator al roș-albaștrilor.

Javier Humet este cel de-al treilea jucător care și-a prelungit contractul cu Steaua până în 2021. Internaționalul român își continuă aventura la Steaua, chiar dacă a fost curtat de rivala Dinamo în ultima perioadă. Deși a lipsit de pe teren din cauza umor probleme la umăr, Javier Humet a terminat campionatul cu 91 de goluri, fiind în top 5 marcatori al Stelei.

Stefan Vujic pleacă de la Steaua la rivala Dinamo

Steaua se va despărți însă de trei jucători importanți în această vară. Stefan Vujic a semnat cu marea rivală a Stelei, Dinamo București, după ce s-a înțeles cu oficialii echipei din Ghencea în privința rezilierii contractului. De asemenea, Mohsen Babasafari a semnat cu Poli Timișoara, iar Marin Vegar va pleca și el de la fosta vicecampioană.

Doi jucători de la CSS Sighișoara, primele transferuri efectuate de Steaua

Steaua București a reușit să transfere până în acest moment doi jucători care să poată îndeplini regula U21 impusă de FRH. Alexandru Căpățînă și Sergiu Olaru, în vârstă de 18 ani, au fost aduși de Steaua de la CSS Sighișoara, echipă cu care au obținut titlul de vicecampioni ai României la juniori în acest sezon. Cei doi au semnat contracte valabile pe câte cinci ani.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY