Steaua a învins pentru a treia oară Călăraşiul în acest sezon şi merge în finala cu CSM Bucureşti

0
1023

Cupa României s-a dovedit a fi o afacere bucureşteană, cele două echipe din capitală calificându-se în finală. Steaua a învins pe Dunărea Călăraşi în a doua semifinală, 30-24 (15-9), însă nu se va baza pe Ivan Matskevich în ultimul act, care a primit cartonaşul roşu în ultimul minut de joc.

Steaua s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru Dunărea Călăraşi şi de data aceasta, după ce se impusese şi în ambele întâlniri din campionat. Bucureştenii au controlat meciul, dar au avut momente de cădere în joc de care elevii lui Aihan Omer puteau profita.

Prima desprindere a Stelei a avut loc în ultimele zece minute ale primei reprize. Dacă până atunci a fost un meci echilibrat, începând cu minutul 20 bucureştenii au pus stăpânire pe joc, ca urmare a intervenţiilor lui Matskevich şi a golurilor lui Florea (4) şi Georgescu (1). La pauză Steaua a condus cu 15-9, însă Dunărea a avut o revenire de senzaţie în startul părţii a doua. În doar opt minute, Călăraşiul a egalat la 17, însă n-a profitat de momentele bune şi steliştii s-au distanţat din nou. Steaua a marcat de trei ori consecutiv, iar Grasu a înscris pentru 23-19, dar din nou elevii lui Aihan Omer au reuşit să echilibreze partida. Bulov şi Sabin Ignat au redus diferenţa la un singur gol, 23-22, doar că roş-albaştri s-au dovedit a fi mai inspiraţi pe final şi au obţinut biletele pentru ultimul act. Georgescu (2), Grasu şi Stetsyura (2) au rezolvat meciul, ducând scorul la 28-22, pentru ca la final Steaua să se impună cu 30-24. Ultimul eveniment notabil l-a avut în prim-plan pe Matskevich, care a văzut cartonaşul roşu după ce l-a lovit pe Bulov, şi drept urmare va rata finala de mâine.

Mâine, de la ora 17:00, HC Dobrogea Sud Constanţa şi AHC Dunărea Călăraşi vor juca finala mică, iar de la 19:30 se vor întâlni CSM Bucureşti şi CSA Steaua Alexandrion Bucureşti în finala mare.

AHC Dunărea Călăraşi-CSA Steaua Alexandrion Bucureşti 24-30 (9-15)
AHC Dunărea Călăraşi: Erhan, Brazhnyk (portari), Bulov 5 goluri, S. Ignat 4, Vartic 4, Gurkovsky 3, Zacaciurin 2, Nicolae 2, Gavriloaia 2, Kumogorodsky 2, M. Ignat, Şania, Mitrea, Carali, Mateaş
CSA Steaua: Matskevich, Dragomir, Petrila (portari), Florea 8 goluri, Georgescu 7, Grasu 6, Stetsyura 6, Johannson 1, Dinescu 1, Cian 1, Stanciu, Szoke, Irimescu, Apolzan, Ouksir
Aruncări de la 7m: 4/2, respectiv 8/5
Eliminări: 5 x 2 min., respectiv 3 x 2 min.
Cartonaş roşu: Matskevich

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ