Seria de 15 meciuri fără înfrângere a lui Dinamo a luat sfârșit! CSM București, victorie mare pe terenul liderului

0
1343

Duelul reprezentantelor României în Cupa EHF a avut loc miercuri seară, în Sala „Dinamo”. CSM București s-a impus cu 33-25 (16-9) și a oprit seria de 15 meciuri fără înfrângere a „câinilor”, dar a făcut totodată un pas important spre locul secund la finalul sezonului regulat.

Duelul a fost dominat clar de oaspeți, mult mai motivați miercuri seară. Dinamo, având deja primul loc asigurat în mare măsură, a lăsat senzația că a jucat cu frâna de mână trasă, băieții lui Eliodor Voica nefiind conectați la această partidă.

Iar meciul a fost echilibrat doar 20 de minute în aceste condiții. A fost 8-6 pentru oaspeți, după un început cu destule greșeli în ambele tabere, dar și cu câte două aruncări de la șapte metri irosite de fiecare formație. A urmat însă o serie incredibilă a CSM-ului de cinci goluri consecutive, timp în care tehnicianul dinamovist a solicitat două time-out-uri. S-a făcut 13-6, pe fondul unor parade spectaculoase ale lui Blazevic și un joc eficient în atac, iar diferența de șapte goluri s-a menținut și la finalul celor 30 de minute: 16-9.

Dinamo nu a arătat mai bine nici de la reluare, reușind să se apropie la maxim cinci goluri pe tabelă. Finalul a găsit tot echipa vicecampioană în prim-plan, care s-a impus cu 33-25, o victorie categorică și pe deplin meritată.

În acest moment, Dinamo este prima în clasament, cu 59 de puncte, urmată de CSM București, 53, și HC Odorhei, 52, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat. În etapa următoare, Dinamo merge pe terenul Stelei, în timp ce CSM-ul primește vizita Odorheiului.

Results

TeamPrima reprizăRezultat final
Dinamo București925
CSM București1633

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ