Cursa pentru locul doi în Liga Florilor este din nou relansată, după ce Craiova a învins astăzi pe Vâlcea, iar ieri Cisnădie a trecut de Zalău. În aceste condiții, diferența dintre locurile doi și patru este de doar două puncte, după etapa a doua a returului.
După remiza cu Craiova și înfrângerea cu Vâlcea, Măgura Cisnădie avea nevoie de o victorie cu HC Zalău pentru a nu pierde contactul cu podiumul. Iar trupa lui Alexandru Weber a obținut-o, 25-22, într-o partidă în care oboseala acumulată de jucătoarele Zalăului s-a simțit din plin. Gazdele au condus prima oară în minutul 13 și din acel moment n-au mai cedat conducerea, având în partea a doua a disputei inclusiv un avantaj de cinci lungimi.
În Bănie, Craiova a câștigat derby-ul Olteniei cu Vâlcea, 25-22, însă mult mai clar decât o arată scorul. De altfel, gazdele au avut probleme doar în debutul partidei, când HCM-ul a condus cu 2-0, însă au revenit rapid grație unei defensive solide, dar și profitând și de cinci eliminări primite de adversare în primele 20 de minute. Craiova a condus astfel la pauză cu 13-6, un avantaj mai mult decât liniștitor, pentru că până la final cele trei puncte n-au fost puse în pericol în niciun moment.
Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională feminină – 2017/2018
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 26 | 25 | 0 | 1 | 821 | 573 | 248 | 75 |
2 | ![]() | 26 | 18 | 4 | 4 | 670 | 574 | 96 | 58 |
3 | ![]() | 26 | 18 | 3 | 5 | 665 | 597 | 68 | 57 |
4 | ![]() | 26 | 16 | 1 | 9 | 665 | 601 | 64 | 49 |
5 | ![]() | 26 | 15 | 2 | 9 | 686 | 632 | 54 | 47 |
6 | ![]() | 26 | 13 | 3 | 10 | 685 | 672 | 13 | 42 |
7 | ![]() | 26 | 13 | 0 | 13 | 681 | 693 | -12 | 39 |
8 | ![]() | 26 | 12 | 0 | 14 | 636 | 655 | -19 | 36 |
9 | ![]() | 26 | 9 | 3 | 14 | 577 | 632 | -55 | 30 |
10 | ![]() | 26 | 8 | 2 | 16 | 598 | 649 | -51 | 26 |
11 | ![]() | 26 | 8 | 2 | 16 | 654 | 733 | -79 | 26 |
12 | ![]() | 26 | 7 | 0 | 19 | 513 | 591 | -78 | 21 |
13 | ![]() | 26 | 5 | 2 | 19 | 563 | 678 | -115 | 17 |
14 | ![]() | 26 | 4 | 0 | 22 | 641 | 775 | -134 | 12 |