SCM Craiova a realizat prima mare surpriză a campionatului

1
370

aneta pirvut scm craiovaEtapa a doua a Ligii Naționale a adus și prima mare surpriză a sezonului. SCM Craiova a câștigat la Roman, 22-18, într-un meci în care gazdele au făcut unul din cele mai slabe jocuri cu Florin Pera pe bancă.

Primul gol al partidei a venit abia în minutul 7 și a purtat semnătura noii jucătoare a Craiovei, Mădălina Zamfirescu. Romanul a preluat conducerea în minutul 10, prin reușita lui Toskovic, și Crap, 13 minute mai târziu, a făcut 7-5 pentru gazde. Din acel moment însă și până la pauză a existat o singură echipă in teren, SCM Craiova, care a punctat de șase ori consecutiv și a intrat la cabine cu un avantaj nesperat: 11-7.

În partea a doua, Romanul a încercat în zadar să revină în meci. Elevele lui Florin Pera s-au apropiat la un singur gol de șase ori, dar niciodată nu a reușit să egaleze, iar mai mult decât atât, în urma jocului slab prestat, s-au văzut conduse la patru goluri cu zece minute înainte de final (16-20). Finalul jocului nu a adus nimic nou, oltencele menținându-și avantaj obținut, care furnizează prima mare surpriză a sezonului.

HCM Roman-SCM Craiova 18-22 (7-11)
HCM Roman: Toskovic 5 goluri, Stoleru 4, Băbeanu 3 (1 din 7m), Iuganu 2, Crap 1, Agrigoroaie 1, Mihalschi 1 (din 7m), Horobeț 1
SCM Craiova: Pîrvuț 6 (3 din 7m), Eidem 6, Zamfirescu 3, Apipie 3 (1 din 7m), Tănăsie  2, Florică 1, Lazarin 1
Aruncări de la 7m: 5/2, respectiv 5/4
Eliminări: 1 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.

1 COMMENT

  1. Mi-e teama ca cei care au inscris comentariul au privit alt meci. Revin la obsesia mea legata de meciul de la Targoviste din cupa. Astazi se mergea pe aceeasi directie in arbitraj. Spre regretul celor care vor handbal in afara terenului fetele de la Craiova au demonstrat un handbal modern datorita in primul rand echipei tehnice. Stimate domnule Pera, va sugerez sa trceti la handbal si sa renuntati la mingicareala. Stoleru, cred eu, cu scuzele de rigoare, nu poate progresa. Numai bine tuturor.

LEAVE A REPLY