România va avea trei echipe în noul sezon al Cupei EHF! Steaua, Constanța și Turda își află adversarii pe 17 iulie

0
2890

România va fi reprezentată de trei formații în sezonul 2018/2019 al Cupei EHF, unul care are la start un colos al handbalului mondial, THW Kiel. Pe lângă vicecampioana CSA Steaua București și deținătoarea Cupei României HC Dobrogea Sud Constanța, Potaissa Turda va lua și ea startul în primul tur al competiției.

Ardelenii vor participa în Cupa EHF după ce cererea de wildcard înaintată Federației Europene de Handbal a fost acceptată. Turda va lua startul în primul tur preliminar, la fel ca și CSA Steaua București, în timp ce HC Dobrogea Sud Constanța se află direct în turul secund.

În aceste condiții, CSA Steaua București și Potaissa Turda și-au aflat posibilii adversari din primul tur preliminar, care va avea loc pe 1/2 septembrie, respectiv 8/9 septembrie. Cele două urne valorice pentru tragerea la sorți programată pe 17 iulie sunt:
Urna 1: RK Dubrava (Croația), Kadetten Schaffhausen (Elveția), RK Gorenje Velenje (Slovenia), CSA Steaua București (România), FC Porto (Portugalia), Selfoss (Islanda), Talent Plzen (Cehia), RK Zeleznicar (Serbia), OCI Lions (Olanda), Polva Serviti (Estonia), KH Besa Famiglia (Kosovo)
Urna 2: HB Kaerjeng (Luxemburg), Dragunas Klaipeda (Lituania), BSB Batumi (Georgia), Glasgow HC (Marea Britanie), Alingsas HK (Suedia), GRK Varazdin (Croația), BVB Bern (Elveția), RD Koper (Slovenia), AHC Potaissa Turda (România), FH Hafnarfjordur (Islanda), West Wien (Austria)

Echipele din turul al doilea (tragerea la sorți este programată tot pe 17 iulie):
Urna 1: SKA Minsk (Belarus), Pfadi Winterthur (Elveția), RD Riko Ribnica (Slovenia), HC Dobrogea Sud Constanța (România), KPR Gwardia Opole (Polonia), Drammen HK (Norvegia), IBV Vestmannaeyjar (Islanda), Spartak Moscova (Rusia), HCB Karvina (Cehia), ZTR Zaporozhye (Ucraina), Achilles Bocholt (Belgia), Maccabi Srugo Rishon Lezion (Israel), Alpla Hard (Austria), RK Vojvodina (Serbia), Olympiakos (Grecia)
Urna 2: Heren Green Park Tigers (Olanda), HC Prolet 62 (Macedonia), Aix Handball (Franța), Aalborg (Danemarca), Kolmoi (Ungaria) + cele 11 echipe calificate din primul tur preliminar

Echipele din turul al treilea: 
Urna 1: Fuchse Berlin (Germania), SC Magdeburg (Germania), Fraikin BM Granollers (Spania), TSV Hannover (Germania), BM La Rioja (Spania), TTH Holstebro (Danemarca), Grundfos Tatabanya KC (Ungaria), KS Azoty Pulawy (Polonia), HC Eurofarm Rabotnik Bitola (Macedonia), THW Kiel (Germania), Saint Raphael (Franța), Liberbank Cuenca (Spania), GOG Svendborg (Danemarca), HK Malmo (Suedia), Balatonfuredi (Ungaria), RK Nexe (Croația)
Urna 2: Cele 16 echipe calificate din turul al doilea preliminar

În aceste condiții, CSM București este singura reprezentantă a României în Cupa Challenge. Echipa din capitală va intra în competiție direct în turul al treilea și își va afla adversarii pe 17 iulie. Printre posibilii adversari se află Bregenz, echipă pe care CSM București a eliminat-o în sezonul 2015/2016, sau OIF Arendal, formație eliminată de Timișoara în 2016/2017.

sursă foto: Mircea Roșca – ActionFoto.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY