România întâlnește astăzi Coreea de Sud în sferturile Campionatului Mondial de tineret

0
399

romania tineret roxana cirjanRomânia este la un singur pas de a intra în careul de ași al Campionatului Mondial de tineret, din Croația. Tricolorele au trecut de Portugalia în optimi, destul de greu însă, iar astăzi dispută meciul din sferturi cu Coreea de Sud, una din surprizele de până acum ale competiției.

 

Se spune că echipele mari câștigă chiar și atunci când joacă slab. Cu Portugalia, România nu a făcut cel mai bun joc al ei, presărat cu destul de multe greșeli, însă în final s-a impus cu 26-21, ceea ce îi da dreptul să se lupte azi, cu Coreea de Sud, pentru un loc în semifinale. Meciul cu asiaticele se anunță unul foarte greu, ținând cont că Coreea de Sud a învins categoric Norvegia, 34-27. Nu este însă nici invincibilă, drept dovadă meciul cu Cehia, tot de la acest turneu, pierdut 27-30. Partida dintre România și Coreea de Sud va avea loc de la ora 19:30.

Pentru România, în meciul cu Portugalia au înscris Procopi 9 goluri, Perianu 4, Tiron 3, Carabulea 2, Constantinescu 2, Cîrjan 2, Tănăsie 1, Safta 1, Chiricuță 1.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY