Reșița mai face un pas spre play-off!

0
1116

Unul din capetele de afiș ale etapei a fost duelul de la Reșița, dintre HC Adrian Petrea și Energia Pandurii Târgu Jiu, două formații implicate în lupta pentru play-off. Gazdele s-au impus cu 27-22 și fac un pas important către calificarea în primele opt, în timp ce gorjenii pierd una din „finalele” pe care le au de disputat.

Reșițenii au luat cu asalt Sala Polivalentă, dornici să vadă din nou la lucru elevii lui Adrian Petrea după o perioadă destul de îndelungată. Iar bănățenii le-au oferit cadou victoria, arătând ca o adevărată familie, așa cum afirma la final tehnicianul partidei.

Pe teren, reșițenii au condus ostilitățile în permanență, conduși de un Trifkovic în mare formă. Energia nu a reușit decât să egaleze o singură dată, la 2, și să se apropie pe tabelă de două ori la un gol.

Primul sfert de oră a aparținut clar băieților lui Adrian Petrea, iar sârbul de pe inter dreapta a dus scorul la 7-3. Au urmat momente mai bune ale gorjenilor, Giotoiu și Țuțu micșorând diferența la un gol, 8-7, dar până la pauză ecartul s-a mărit. A fost 13-11 după primele 30 de minute, chiar dacă între timp Trifkovic și Dospinescu desprindeau Reșița din nou la patru goluri, 11-7.

Tot Nistor, cel care marca ultimul gol al primei părți, avea să marcheze primul și în actul secund, pentru 13-12. Din acel moment însă bănățenii și-au început desprinderea și treptat diferența s-a majorat. La jumătatea reprizei Ignat desprindea pe HC Adrian Petrea la 22-17, iar pe final Energia a avut doar o încercare timidă de a reveni în meci. Giotoiu și Acatrinei și-au apropiat echipa la un gol, 24-21, însă pe un parțial de 4-1 Reșița a rezolvat soarta meciului. S-a terminat 29-24 în cele din urmă și echipa lui Adi Petrea este din ce în ce mai aproape de play-off.

Adrian Petrea, antrenor HC Adrian Petrea: „Ne-am așteptat la un meci greu, cum a și fost de altfel. Am studiat echipa din Târgu Jiu, care are în componență jucători valoroși, jucători cu experiență și am încercat pe cât posibil să anihilăm forța lor de aruncare de afară. Și ne-a reușit, datorită agresivității și a apărătorilor care s-au apărat la Țuțu și Acatrinei și nu le-au dat posibilitatea să vină în elan, să-și facă pașii și să vină să arunce liber la poartă. Pe de altă parte, vreau să felicit determinarea și ambiția echipei noastre, pentru că în seara asta, echipa noastră a arătat ca o familie și a câștigat meciul. S-a văzut și pe teren, jucătorii s-au ajutat între ei, în momentele grele ale unui jucător, celălalt l-a ajutat și asta contează foarte mult. După meciul disputat la CSM București aveam mari speranțe, pentru că am văzut acolo o echipă care a revenit de la șapte goluri și a pierdut la aruncările de la șapte metri. Ceea ce s-a întâmplat acolo, în Cupa României, îmi dădea mare încredere pentru seara asta și s-a văzut că încetul cu încetul construim într-adevăr o echipă, căreia ce-i cer eu la antrenamente și la meciuri este determinarea și să nu renunțe la luptă, oricât ar fi scorul pe tabelă. În cazul în care pierdem, pierdem cu capul sus. Mulțumim publicului prezent în sală, întotdeauna publicul este atuul nostru principal, îi așteptăm în continuare pe suporteri la meciuri, îi așteptăm și duminică la meciul cu Turda. Noi vom face tot ce e posibil pentru a le oferi un spectacol.“

Bozo Rudic, antrenor Energia: „A fost un meci greu, știam că va fi așa. Prima repriză am jucat bine în apărare, dar în a doua a fost și un pic lipsă de concentrare, având în vedere că era un meci important pentru noi. Interii au jucat un pic static, le-am și zis după meci. Deocamdată nu e nimic pierdut, urmează o partidă cu Dinamo, sunt două meciuri în două zile și e greu. Vrem să câștigăm meciul cu Dinamo, cred că e cea mai bună echipă la momentul actual din țară. E de bătut, trebuie să jucăm în apărare așa cum am jucat în prima repriză la Reșița. Mai sunt 24 de puncte în joc, orice se poate întâmpla. Se bat mai multe echipe pentru locul opt, contează și jocul rezultatelor.”

Results

TeamPrima reprizăRezultat final
HC Adrian Petrea1329
Energia Pandurii Tg. Jiu1124

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ