Reșița învinge „lanterna” într-un meci cu porțile închise

0
650

Revenită la Reșița, însă fără a putea avea fanii în tribune, HC Adrian Petrea a trecut de CSU Danubius Galați joi seară cu scorul de 35-28 (16-16). A fost însă o primă repriză în care elevii lui Adi Petrea nu s-au regăsit și oaspeții au taxat acest lucru.

Fără Tevzadze, Stan și Pîrîianu, cel din urmă înscris pe raportul de joc, dar neutilizat, HC Adrian Petrea a tremurat o repriză în fața „lanternei”. CSU Danubius Galați a profitat de jocul slab al gazdelor, au avut un avantaj chiar de trei goluri pe finalul primei reprize, dar bănățenii au strâns rândurile și au intrat la egalitate la cabine.

La reluare, moldovenii au rezistat încă zece minute, mai exact până la scorul de 19-20. Starchenko a egalat pentru gazde la 20 și au urmat alte patru goluri consecutive cu care reșițenii și-au liniștit cei 200 de fani care au urmărit partida pe un proiector, în fața sălii. Partida s-a rupt definitiv în minutul 49, atunci când Huta puncta pentru 29-23, în timp ce Rugaci și Popovici stabileau cea mai mare diferență a meciului, 34-27 și 35-28, cel din urmă fiind și scorul de la final.

„Vreau să felicit echipa oaspete pentru combat… Vreau să le transmit că un oraș ca și Galațiul și echipa pe care o contruiesc acolo merită să rămână în Liga Națională. Am încercat să-i imprim echipei mele un ritm de pregătire pentru meciul cu Dunărea Călărași, un meci foarte greu care ne așteaptă la final de săptămână. Am avut un sparring partener foarte bun în seara asta. Sunt bucuros că până la urmă am reușit să câștigăm. Îmi doresc foarte mult ca și în meciul următor toți să ne considere ca și outsideri în fața Călărașiului și la sfârșitul meciului să câștigăm la un gol. referitor la meciul din seara asta, pot spune că s-a văzut într-adevăr o relaxare. Se vede o relaxare în sânul echipei de vreo trei etape, dar până la urmă rezultatul final este important și ne bucurăm pentru cele trei puncte obținute astăzi“, a spus Adrian Petrea, antrenorul echipei reșițene, potrivit expressdebanat.ro.

HC Adrian Petrea-CSU Danubius Galați 35-28 (16-16)
HC Adrian Petrea: Sămînță, Drăghici (portari), Vaidasigan 7 goluri, Starchenko 7, Huta 4, F. Dospinescu 3, Trifkovic 3, Ignat 2, Popovici 2, Rohozneanu 2, Pîrvan 2, Bahan 2, Rugaci 1, Heimbach, Lela, Pîrîianu
CSU Danubius Galați: Drenceanu, Fuică (portari), Ciobanu 7 goluri, Nițu 7, Frangulea 2, Mârșiu 2, Poteră 2, M. Dospinescu 2, Udriștoiu 2, Ionel 2, Cristescu 1, Burlacu 1, Șahîn
Aruncări de la 7m: 6/4, respectiv 8/5
Eliminări: Ignat, Vaidasigan, Popovici, respectiv Nițu, M. Dospinescu, Udriștoiu

sursă foto: expressdebanat.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ