Reșița a învins la scor Călărașiul! Victorii normale pentru Constanța și Odorhei!

0
1919

Etapa a patra a continuat sâmbătă seară, după ce dimineață Potaissa Turda a învins pe Steaua la cu 33-26. Surpriza zilei vine de la Reșița, nu prin victoria gazdelor, ci prin diferența înregistrată pe tabelă la final de meci: 27-17.

Cu un joc sub așteptări, călărășenii s-au văzut învinși categoric de o formație bănățeană extrem de motivată. Shota Tevzadze a închis poarta, iar Dusan Trifkovic și Lucian Ignat au fost cei mai buni marcatori ai gazdelor din această dispută.

La Suceava, Constanța s-a impus cu 35-28, o diferență însă poate prea mare pentru realitatea din teren. Cu Dalibor Cutura în formă maximă, autor a 12 goluri, și cu Sijan Dane extrem de inspirat în final de meci între buturi, HCDS Constanța a plecat cu toate punctele deși în minutul 53 diferența era una minimă. Pentru Suceava, sârbul Dusan Sipka a făcut un nou meci bun, după cel din etapa trecută, la fel ca și Adrian Târzioru sau Sasa Puljizovic.

Odorheiul a obținut cea de a patra victorie din tot atâtea meciuri, după 29-23 cu CSM Satu Mare. Prima repriză a fost câștigată însă de oaspeți, 13-12, pentru care Nikola Lazic s-a remarcat și astăzi, cu șapte goluri. Valoarea superioară a harghitenilor și-a pus amprenta în partea a doua, iar diferența a fost evidentă.

Rezultatele înregistrate până acum în etapa a patra (click pe rezultat pentru marcatori):

sursă foto: Miruna Maria

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ