Reacții după HC Odorhei-Potaissa Turda, scor 31-31

0
1647

HC Odorhei și Potaissa Turda au terminat la egalitate, 31-31, partida din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal masculin. Un rezultat de egalitate echitabil, așa cum afirmă președintele Turzii, și unul care nu-l îngrijorează pe Vlad Caba.

Vlad Caba nu se arată îngrijorat de faptul că formația sa nu a obținut toate cele trei puncte din acest meci. Tehnicianul este de părere că echipa sa poate progresa în continuare și poate atinge vârful de formă pe finalul sezonului. „Per-total, rezultatul nu mă mulțumește, dar nici nu mă îngrijorează. Suntem la final de lună septembrie, există încă 6-7 luni de campionat, în care echipa poate progresa. Nu trag niciun fel de concluzie, vrem să muncim în continuare. Nu îmi fac nicio problemă, campionatul merge mai departe. E un joc de campionat, care are o importanță limitată. Există două campionate. Primul campionat se încheie odată cu sezonul regulat, iar în play-off începe alt campionat. Practic, vechiul campionat are o importanță foarte redusă, pentru că atâta timp cât nu ai niște beneficii consistente de pe urma muncii de zece luni de zile. Toată agitația noastră din septembrie până în aprilie este aproape inutilă. Poți termina liniștit pe locul 8 și să ai niște jocuri bune și să termini pe primul loc. Le spun de foarte mult timp. Voi fi înțeles de tot mai mulți atunci când vor fi în situația în care am fost noi.”, ne-a spus Vlad Caba.

HC Odorhei a egalat la 31 beneficiind de noua regulă introdusă în handbal, în care un fault considerat ca fiind comis cu scopul de a conserva rezultatul este penalizat cu aruncare de la șapte metri și cartonaș albastru. O situație pe care harghitenii au solicitat-o și la Constanța, în înfrângerea 31-32, când Angelovski l-a faultat pe final pe Kuzmanoski. „Arbitrajul trebuie să fie o componentă discretă a unor doi oameni care vin și reglează activitatea unor două echipe care și-au făcut niște planuri. Din păcate se discută mult prea mult despre acești doi oameni, și nu despre echipe. E ca și cum te-ai duce la un concert și în loc să vorbești despre cum a sunat muzica, vorbești despre cât zgomot a fost în sală. Eu am spus încă dinainte de începerea campionatului, trebuie să se ia măsuri, în general. Se discută prea mult de arbitraj și în mod automat se pierde ce au făcut echipele. Nu progresăm, ca și sport. Noi analizăm în permanență niște faze controversate despre arbitraj și ne rămâne timp mai puțin jocul propriu zis și asta nu este în regulă.”, a spus Vlad Caba despre arbitraj.

Președintele Turzii, Flaviu Sâsâeac, s-a declarat mulțumit de remiza de la Odorhei. Acest a remarcat capacitatea de luptă a echipei, care a revenit de la 27-30 și a condus pe final cu 31-30. „Un meci așa cum îl anticipam, foarte echilibrat, deschis oricărui rezultat. Au fost mereu meciuri pe muchie de cuțit cu Odorhei. Meciul în sine a fost câștigat și pierdut pe parcursul lui de mai multe ori de una sau de cealaltă echipă, iar în final a fost un rezultat de egalitate echitabil. Am întâlnit una din cele mai bune echipe din țară, atât financiar, cât și ca lot, foarte aproape de Dinamo și CSM București ca posibilități materiale. Au jucători cu mare valoare, din campionate puternice, pentru noi înseamnă foarte mult că nu l-am pierdut. Am profitat și de faptul că nu s-au simțit în largul lor, pentru că nu au jucat la Odorhei, dar pe cealaltă parte am jucat într-o sală mult mai mare ca a lor. Sunt mândru de atitudinea jucătorilor mei, care nu au cedat deși meciul păreau pierdut. Suntem mulțumiți și având deja al patrulea meci în deplasare din patru pe care nu l-am pierdut, putem aborda cu încredere meciurile ce urmează. Lotul este omogen, noile achiziții s-au dovedit a fi, până în acest moment, foarte utile, pe fiecare post în parte. Cred că traversăm o perioadă care ne permite să sperăm la mai mult. Urmează meciul cu CSM, vicecampioana României, în care iar nu plecăm ca favoriți. Vom da totul și încercăm să ne bucurăm cu publicul turdean, care va umple sala până la refuz.”, a declarat și Flaviu Sâsâeac.

În runda următoare, HC Odorhei merge la Călărași, iar Potaissa Turda primește vizita CSM-ului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ