Răzvan Bernicu, înaintea duelului cu Steaua: „Sperăm să reușim un joc bun”

0
609

CSU-Suceava-HC-Odorhei-2-560x373Ultima clasată, CSU Suceava, dispută mâine un joc extrem de important în economia clasamentului din play-out. Adversară este Steaua, formația de pe locul 11 din Liga Națională, cu care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării.

Suceava are nevoie de cele trei puncte pentru a spera la o salvare de la retrogradare. În prezent, echipa lui Răzvan Bernicu are 12 meciuri consecutive fără victorie, dar speră să rupă șirul negativ sâmbătă dimineață. „E un meci important pentru noi, venim după trei partide pierdute la limită, e frustrant, dar trebuie să trecem peste. E un meci cu Steaua și sper să reușim un joc bun, mai ales că ne vom întâlni și în play-out. Avem nevoie de maturitate în joc, pentru că în finalurile partidelor am plătit lipsei experienței. Am zis după meciul de la Târgu Jiu că suntem trei echipe care ne vom bate pentru evitarea retrogradării, Steaua, Energia și noi. Totul se decide în play-out, important pentru noi e să nu avem accidentați. Vor fi opt meciuri într-o perioadă scurtă de timp și cine va fi mai proaspăt va avea câștig de cauză.”, ne-a declarat Răzvan Bernicu, oficialul sucevenilor. Pentru partida de mâine, Suceava nu-i va avea la dispoziție pe Gavrilovic și Eros, ambii accidentați.

Partida dintre CSU Suceava și CSA Steaua Alexandrion București va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY