Promovarea tinerilor jucători, obiectivul pe termen lung al Potaissei Turda: „La Turda s-a născut un nou centru de copii!”

1
1181

Potaissa Turda a încheiat anul 2015 pe locul al șaselea în Liga Națională, la egalitate de puncte cu locul cinci, ocupat de CSA Steaua. Ardelenii se gândesc la locul patru la finalul sezonului regulat, dar mai ales la promovarea unor jucători din propria pepinieră.

Potaissa Turda a avut o vacanță activă, în condițiile în care a participat la finalul anului trecut la un turneu internațional, în Olanda, iar în data de 7 a reluat pregătirea pe plan local. Pentru moment însă, Potaissa se gândește doar la locul patru la finalul sezonului regulat, care i-ar putea aduce un meci în plus acasă în prima fază a play-off-ului. „Cred că deși nu avem un lot numeros, așa cum nu am avut nici în anii precedenți, avem o șansă bună la locul patru, care ne-ar asigura un meci în plus în prima fază a play-off-ului pe teren propriu. De acolo am putea ajunge pentru a treia oară consecutiv în careul de ași, ceea ce ar însemna că ne-am depăși obiectivul stabilit. Ar fi o bucurie imensă.”, ne-a spus Flaviu Sâsâeac, președintele Turzii. Față de începutul sezonului, de la Potaissa au plecat Niazhura, Grigoriev și Coman, dar în curând va reveni Bondar după operația de la ligamente.

Primul amical al anului pentru echipa lui Horațiu Gal a fost în urmă cu patru zile, pe teren propriu, împotriva lui ”U” Cluj, 33-26. În continuare, ardelenii organiza un turneu de pregătire, unde vor mai lua întâlni Energia Pandurii Tg. Jiu (joi, ora 18:00) și CSU Suceava (sâmbătă, ora 10:00). Enegia și Suceava vor juca și ele vineri, de la ora 16:00.

Dacă locul patru la finalul sezonului regulat este obiectivul pe termen scurt, promovarea jucătorilor din propria pepinieră este obiectivul pe termen lung. Deja trei juniori fac parte din angrenajul echipei, Thalmaier, Laslo și Pințoiu, primul fiind chiar decisiv într-un meci din Liga Națională, cel cu Steaua, în care a marcat de șapte ori. „Ne gândim la o medalie la juniori II. În plus, avem deja trei juniori care fac parte din angrenajul echipei mari. Teodor Pințoiu o să fie unul din cei mai buni apărători din țară, a jucat foarte bine și în Olanda. Thalmaier a ajuns deja să câștige un meci în Liga Națională, marcând șapte goluri. Îl aștept și pe Alexandru Laslo, care este competitiv și care are o viziune foarte bună a jocului. A avut ghinion cu accidentările și nu este 100% din punct de vedere fizic. Nu are încă forța și viteza necesară, iar când își va învinge frica, se poate impune. Momentan este văzut ca fratele Cristinei Laslo, dar situația se poate inversa. Ne dorim ca performanța să fie legată de promovarea unor jucători tineri. Am avut ca model Suceava, care avea o echipă formată doar din jucători crescuți acolo. Avem șanse bune să avem și noi o astfel de echipă. Proiectul este asemănător cu cel de la CSM București, păstrând proporțiile. Am avut succes și noi, și ei. Avem la toate categoriile de vârstă jucători la lotul național. Dacă în alte orașe centrele au murit, la Turda s-a născut unul nou! Avem antrenori instruți și sprijiniți în activitatea lor.”, a comentat situația președintele Turzii. De asemenea, tot în această săptămână va avea loc și un turneu de pregătire rezervat juniorilor II, la care vor lua startul cele mai bune zece echipe din țară.

În prima etapă a lui 2016, Potaissa Turda va întâlni pe teren propriu pe CSM Ploiești, pe 4 februarie.

sursă foto: actionfoto.ro – Mircea Roșca

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ