Primul tur ușor, al doilea dificil pentru Poli în Cupa EHF! Posibil duel CSM București-Creteil în turul secund!

0
1071

La revenirea în cupele europene după opt ani, Poli Timișoara întâlnește un adversar accesibil. Bănățenii vor lupta pentru calificarea în turul secund cu estonienii de la Polva Serviti, primul meci urmând să aibă loc la Timișoara.

Misiunea lui Poli va fi însă mult mai grea în turul al doilea, acolo unde îi vor întâlni pe norvegienii de la OIF Arendal. Prima partidă din turul secund va avea loc în deplasare.

CSM București va avea o misiune infernală în turul al doilea. Deși era cap de serie, gruparea bucureșteană o va întâlni, foarte probabil, pe Creteil în turul al doilea, formație la care evoluează și Alexandru Csepreghi. Francezii vor disputa un prim tur de calificare, împotriva croaților de la HC Zamet. Prima manșă va avea loc în București.

Primul tur se va disputa în perioada 3/4 septembrie și 10/11 septembrie, iar cel de-al doilea pe 8/9 octombrie și 15/16 octombrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ