Primul succes al sezonului pentru Călărași. CSM București, ținută în șah o repriză de Făgăraș

0
1582

Primele două partide ale etapei a doua a Ligii Zimbrilor au avut loc astăzi, la Călărași și București. Dunărea Călărași a învins pe Minaur cu 30-28, în timp ce CSM București a trecut de Făgăraș cu 26-22.

Dunărea Călărași a bifat primul succes al sezonului, 30-28 cu Minaur, revenind de la 15-19, scor înregistrat imediat după pauză. Gazdele au preluat controlul partidei pe fondul unui parțial de 8-1, stabilit în opt minute, și până la final au avut emoții doar atunci când Vujadinovic și Căbuț au înscris pentru 27-26 și 28-27. Hanțaru și Gabi Bujor au rezolvat soarta meciului, cu goluri marcate în ultimele două minute.

Fără să strălucească, CSM București a învins pe CSM Făgăraș, formație venită în capitală fără vreun jucător de mână stângă valid. Chiar și așa, oaspeții au controlat meciul în primele 30 de minute, au avut 9-4 și 10-5, dar n-au putut menține ritmul. CSM a redus din deficit până în pauză și a trecut prima oară în avantaj în minutul 32, prin golul lui Onyejekwe. Totuși, emoții au fost risipite abia în ultimele cinci minute, după golurile lui Bera și Tioumentsev, care au făcut ca diferența să se majoreze la patru lungimi, 25-21.

Rezultatele de astăzi (click pe scor pentru marcatori) și programul partidelor rămase de disputat:

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY