Primele meciuri de handbal au avut loc la Turda, după o pauză de patru luni și jumătate! Condițiile în care s-au desfășurat partidele

0
1469
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

S-a jucat din nou, oficial, handbal în România, după o pauză de patru luni și jumătate. La Turda, în Sala „Gheorghe Barițiu”, Potaissa Turda a organizat vineri și sâmbătă un turneu de verificare, la care au mai participat CSM Vaslui și Minaur Baia Mare. Băieții lui Horațiu Gal au câștigat competiția, după ce a câștigat ambele partide.

Potaissa Turda a dat startul la handbal după pandemia de COVID-19. A doua clasată în sezonul trecut a obținut undă verde de la autoritățile locale și a organizat primele partide de handbal din această vară. Au fost niște reguli impuse de către DSP Cluj, însă totul a decurs conform planului, fără probleme. Astfel, jucătorii de rezervă nu au luat loc pe banca de rezervă, ci s-au aflat în tribunele sălii, la o distanță de doi metri, cu mască pe față, iar singurii care nu au purtat mască au fost cei aflați pe teren.

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Regulile după care s-a desfășurat turneul de pregătire:

  • La sedinta tehnica premergatoare turneului, se va prezenta regulamentul competitiei reprezentantilor cluburilor participante care vor semna pentru primirea acestuia
  • Înainte ca echipele să ajungă la sala de sport, acestea vor trimite lista participantilor cat si rezultatul testarii RT-PCR efectuate cu maxim 48 de ore inaintea inceperii competitiei.
  • Nu va fi permis accesul la joc daca sportivul/antrenorul/cadrul medical nu are efectuat test RT-PCR cu rezultat negativ.
  • Meciul nu se va disputa daca organizatorul nu a primit rezultatele negative ale testarii RT-PCR.
  • Purtatul mastii de protectie este obligatorie in toate situatiiile, exceptand cazul in care sportivul intra efectiv in joc.
  • Se va masura temperatura la fiecare membru al delegatiilor participante la turneu cu un termometru contacless si temperatura va fi consemnata intr-un tabel de catre organizatori. Daca temperatura corporala depaseste 37.3 grade se va reface testarea dupa 5 minute si in cazul in care aceasta ramane peste parametrii stabiliti, respectivei persoane ii va fi interzis accesul in sala de sport.
  • Aceesul in sala se face pe cai de acces diferite, direct pe suprafata de joc fara utilizarea vestiarelor comune;
  • La sfârșitul jocului, nu vor utiliza dependintele, dupa meci dezechiparea si dusul vor fi facute la hotelul la care sunt cazati.
  • La intrarea in sala jucatorii se vor dezinfecta pe maini cu Meditol, cat si pe incaltarile cu care au intrat in sala, calcand pe covorul imbibat in dezifectant.
  • Fiecare participant la meci va completa un formular (da/nu) care conține simptome posibile ale COVID-19 și confirmă cele declarate prin semnătură. Dacă una sau mai multe întrebări va avea „da” ca răspuns, se va lua o decizie privind accesul și permisiunea de desfășurare a activității de către responsabilul de igienă.
  • In cazul in care una dintre persoane prezinta simptome ale COVID-19, acestuia ii va fi recomandat sa nu se prezinte la sala.
  • Nu va fi permis accesul in sala a altor persoane in afara celor direct implicate, antrenori, jucatori, arbitrii si personal responsabil cu dezinfectarea încăperilor și spațiilor comune;
  • Jucătorii vor veni la sala cu echipamentul necesar pentru meci în propriile genți;
  • Echipele vor veni la sala direct echipate de joc, jucatorii se vor schimba in sectoarele de tribuna special amenajate conform normativelor.
  • În zona comuna, va fi desemnată o persoană care se va ocupa de dezinfectarea spațiilor comune atinse cu mâinile. Aceasta va purta în permanență mască de protecție și mănuși și va păstra distanța recomandată față de jucătorii echipelor, staff și brigada de arbitri.
  • Fiecare sportiv va lua loc pe banca de rezerve sau in tribuna pe locurile special delimitate.
  • Jucătorii celor două echipe nu vor ieși în același timp la încălzire si vor evita orice contact direct cu adversarul pe durata incalzirii;
  • La inceputul meciului nu se va efectua traditionalul salut al echipelor.
  • Nu se va face prezentarea componentilor echipelor.
  • Băuturile vor fi puse în sticle personalizate pentru fiecare jucător;
  • La fiecare 10 minute mingea de joc se va schimba cu una noua, mingea utilizata se va dezinfecta de persoana desemnata.
  • Arbitrii vor veni direct echipati la sala si vor face dus dupa meci la locuita proprie, fiind din zona.
  • Arbitrii vor putea opri meciul daca jucatorii/antrenorii aflati in locurile special desemnate nu respecta regulile stabilite de organizator.
  • Staf-ul medical, antrenorii care vor lua loc pe banca și jucătorii de rezervă vor purta măști și vor păstra o distanță de doi metri intre ei pe locurile special amenajate. Exceptie de la purtarea mastii o va avea antrenorul principal cu conditia pastrarii unei distante de minim 2 metri fata de alte persoane.
  • La time-out, jucatorii de pe teren vor ocupa locurile special desemnate in tribuna, pastrandu-se distantarea sociala.
  • Nu se vor tine ședințele tehnico-tactice în vestiar. Acestea se vor desfășura înaintea sosirii la sala, în spații deschise (aer liber) sau în săli/incinte unde se poate păstra distanța de 2 metri între participanți.
  • La sfârșitul jocului, fiecare echipa va parasi sala la intervale diferite de timp.
  • Limitarea numărului de persoane care au acces în fiecare zonă, în funcție de rolurile pe care le au de îndeplinit.
  • La finalul partidei va fi făcută dezinfectarea încăperilor și spațiilor comune;

„Respiram din nou handbal dupa aproape 5 luni de pauza. Ne-a fost atat de dor de acest minunat fenomen sportiv, care ne-a contaminat frumos sufletul de-a lungul anilor de competitie. Cu efortul insumat al cluburilor participante la turneu, al primarului municipiului Turda si al grupului local pentru situatii de urgenta, precum si al DSP Cluj, prin respectarea normelor legale impuse si cu multa responsabilitate si asumare, acest turneu a putut avea loc. Ne-am luat toate masurile privind preventia si cambatere riscurilor de infectare cu Covid-19 si am reinceput jocurile. Trei partide frumoase si extrem de utile in perspectiva pregatirii noului campionat. Nici macar nu a contat scorul meciurilor, comparativ cu bucuria ca se poate juca din nou. Consideram ca, in maniera similara, respectand toate rigorile organizatorice in contextul pericolului pandemic, se vor putea organiza si de catre colegii nostri de competitie meciurile de pregatire programate, atat la masculin cat si la feminin. Vom pune la dispozitie in mod direct si prin intermediul FRH toate documentele si recomandarile de care ne-am folosit pentru organizarea turneului de la Turda. Opinia mea este ca pasii relansarii competitionale trebuie facuti acum, dar treptat si cu multa rigoare preventiva. In cazul in care am ramane blocati, cu activitatea sportiva in adormire, riscam sa nu ne mai revenim ani de zile atat in ce priveste handbalul cat si in ce priveste restul ramurilor sportive. Sper sa fim un exemplu de bune practici pe latura organizarii meciurilor in contextul dat, iar exemplul nostru sa fie util tuturor celor care iubesc handbalul in particular si sportul in general. Cred cu tarie ca e timpul sa facem toate eforturile legale si de organizare, in asa fel incat sa poata fi reluate oficial intrecerile sportive aferente noului sezon. Solicit in acest sens sprijinul FRH, al tutuor cluburilor, al MTS si al celorlalte institutii abilitate, in asa fel incat sportul sa nu ajunga in moarte clinica, dimpotriva, sa se poata relansa cu succes!” – Flaviu Sâsâeac, președinte Potaissa Turda

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Rezultatele înregistrate la acest turneu:
Potaissa Turda-CSM Vaslui 39-28 (18-12)
Potaissa Turda: Irimuș, Șelaru (portari), Ghiță 7 goluri, Pop 7, Talas 6, Pavel 5, Cîntec 4, Ghivil 3, Thalmaier 2, Pințoiu 1, Totoi 1, Dragas 1, Szoke 1, Vereș 1, Lazăr, Rohozneanu
CSM Vaslui: Petrila, Erhan, Cioată (portari), Cumpănici 5 goluri, Cîrchea 5, Popa 4, Vancea 4, Acatrinei 4, Amihăesi 2, Hușanu 1, Karamyshev 1, Carali 1, Voinea 1, Petrea, Burbulea, Dragon
Aruncări de la 7m: 6/4, respectiv 2/2
Eliminări: Pințoiu, Talas, respectiv Petrea, Dragon, Voinea

Minaur Baia Mare-CSM Vaslui 27-26 (15-12)
Minaur Baia Mare: Pop, Ciobanu, Buzogany (portari), Bera 5 goluri, Araujo 4, Buzle 4, Kotrc 3, Haiduc 3, Csepreghi 3, Buguleț 2, Nagy 1, Ramba 1, Toledo 1, Bușecan, Skrobic, Pop, Cristescu, Dobra, Oargă
CSM Vaslui: Petrila 1 gol, Erhan, Cioată (portari), Acatrinei 9, Dragon 3, Voinea 3, Amihăesi 2, Carali 2, Popa 1, Petrea 1, Vancea 1, Cumpănici 1, Hușanu 1, Cîrchea 1, Burbulea, Karamyshev
Aruncări de la 7m: 2/2, respectiv 4/3
Eliminări: Nagy, Toledo, Cristescu, Bera, respectiv Karamyshev, Voinea (2)

Potaissa Turda-Minaur Baia Mare 34-28 (19-14)
Potaissa Turda: Irimuș, Șelaru (portari), Pop 7 goluri, Talas 7, Szoke 4, Ghivil 3, Ghiță 3, Thalmaier 3, Totoi 2, Pavel 1, Vereș 1, Cîntec 1, Pințoiu 1, Dragas 1, Lazăr, Rohozneanu
Minaur Baia Mare: Pop, Ciobanu, Buzogany (portari), Kotrc 5 goluri, Bera 5, Buzle 4, Skrobic 3, Dobra 3, Buguleț 2, Nagy 2, Bușecan 2, Ramba 1, Haiduc 1, Araujo, Csepreghi, Toledo, Pop, Cristescu, Oargă
Aruncări de la 7m: 4/4, respectiv 6/3
Eliminări: Cîntec, Pințoiu (2), respectiv Skrobic, Haiduc

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

sursă foto: Mircea Roșca – ActionFoto.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY