Potaissa Turda și-a definitivat lotul în vederea sezonului 2016/2017

0
4723

Reprezentanta României în Cupa Challenge în sezonul viitor, Potaissa Turda, și-a definitivat deja lotul. În echipa ardelenilor nu vor avea loc mari mutări, trei jucători părăsind echipa, urmând să fie înlocuiți de alți trei.

Peter Pallag, Cristi Suciu și Marius Bondar sunt cei trei jucători care nu se vor mai afla la Turda și în sezonul viitor. În schimb, conducerea clubului a ajuns la înțelegeri cu Adrian Țenghea, Roman Zacaciurin și Dragoș Iancu. „Am încercat să dublăm unele posturi, să facem niște schimbări în anumite segmente unde lucrurile nu au funcționat cum ne-am dorit. Cei care vin au toată încrederea conducerii. Dragoș Iancu e un jucător cu mare experiență, atât în Liga Națională, cât și în cupele europene și echipa națională. Pallag a avut o ofertă din Ungaria, am închis amiabil contractul cu el și ne punem mari speranțe în Țenghea. E un portar pe care l-am observat de mai mult timp, a avut evoluții extraordinare, drept dovadă contractul de la Târgu Jiu. Din păcate, lucrurile nu au mers acolo și a avut un an mai puțin reușit, dar întreg staff-ul are mare încredere că Adi Țenghea mai are multe de zis în handbal. Roman Zacaciurin este total diferit de Cristi Adomnicăi, pe care-l dublează. Poate să ne ajute într-un sistem avansat de apărare, are explozie și eu zic că va face un cuplu foarte bun cu Adomnicăi. Ne-am despărțit de Marius Bondar cu părere de rău, este un băiat extraordinar, dar Thalmaier a avut un an foarte bun, a avut oferte de transfer din străinătate și are nevoie să joace. Este în vederile selecționerului de la echipa mare și poate fi un câștig foarte mare pentru handbalul românesc. Bondar s-a recuperat 100%, s-a integrat în tot ce înseamnă joc și pregătire și sunt convins că multe echipe se vor bate pentru semnătura lui. Noi îi vom da șansa lui Thalmaier, care va fi ajutat din propria pepinieră de Daniel Pop. E un jucător pe care îl vedem la echipa de seniori a României. Suciu își dorește să plece din țară, este în discuții cu niște echipe din zona nordică. Ne-a rugat să-i înțelegem situația și. ținând cont de relația bună pe care o avem, am ținut cont de dorința lui. Locul lui va fi luat de Alexandru Laslo, un jucător care vine după multe accidentări, dar care este unul din cei mai talentați la vârsta lui.”, ne-a declarat președintele Turzii, Flaviu Sâsâeac. Acesta ne-a dezvăluit și obiectivul echipei în noul sezon. „Avem un lot cu experiență, completat cu jucători de mare, mare perspectivă. Sper să avem un grup unit, să mergem iarăși în play-off și, dacă se poate, în partea de sus a play-off-ului. Nu vom neglija cupa europeană, în care vrem să facem o figură frumoasă.”, a concluzionat oficialul ardelenilor.

Reunirea echipei în vederea sezonului 2016/2017 va avea loc pe 11 iulie, la Turda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ