Potaissa Turda sesizează Comisia de Disciplină a FRH după declarațiile făcute de Sandu Iacob înaintea meciului direct: „Mi se pare total lipsit de fair-play!”

1
3182

La doar o zi de la debutul oficial al Ligii Naționale a apărut și prima dispută în afara terenului. Potaissa Turda, prin vocea președintelui Flaviu Sâsâseac, a decis să sesizeze Comisia de Disciplină a FRH pentru a analiza declarația făcută de Sandu Iacob înaintea meciului direct de miercuri seară.

Totul a plecat de la cuvintele lui Sandu Iacob, care a afirmat înainte de meciul cu Turda că „e un meci complicat. Adversarii sunt bine organizaţi. Preşedintele lor, Flaviu Sâsâiac, a fost de curând felicitat de conducerea Federaţiei pentru cum a negociat drepturile TV. Asta înseamnă că se bucură şi de susţinere. Sperăm să prindem o zi foarte bună, pentru a câştiga”. Președintele Turzii a reacționat, spunând că va sesiza Comisia de Disciplină ca urmare a declarație antrenorului lui HC Vaslui. „Pofta mare de spectacolul sportiv în ceea ce privește Liga Zimbrilor, care este la startul ei pentru ediția 2016/2017, îmi este brusc curmată, nu neapărat de conținutul unei afirmații calomnioase și profund jignitoare la adresa FRH, Potaissa Turda și în mod personal, cât mai ales din cauză că cel care o face este un personaj din familia sportului românesc față de care port un imens respect. Cu siguranță că “discursul” din teren al lui Sandu Iacob, de-a lungul multor satisfacții pentru România a fost unul cu adevărat plin de fair-play și demn de urmat ca exemplu pentru toată lumea, căci discursul lui a fost dat de esența jocului practicat de acesta, unul făcut cu devotament și ambiție și de o mare calitate. În ce privește însă mesajele derapante transmise de acesta în presa ultimului timp acestea sunt, cred, fie din cauza unei “re-branduiri” greșit direcționate de caracter și sper din suflet că nu este varianta asta, fie cel mai probabil din pricina stresului pricinuit de meseria de antrenor în care face primii pași din carieră, o carieră pe care i-o doresc cât mai prodigioasă. Țin să îl anunț pe Sandu ca demersurile făcute în cadrul Consiliului de Administrație al FRH privind drepturile de televizare au fost făcute pentru creșterea beneficiilor materiale și de imagine ale handbalului românesc care profită tuturor, printre care și HC Vaslui. Sunt convins că dacă ar fi fost în locul meu la fel și-ar fi pus aptitudinile în folosul acestui minunat sport. De aici și până să arunce cu noroi și să trezească suspiciunea că Turda va fi favorizată, chiar înainte cu o zi de meciul direct, mi se pare total lipsit de fair-play. Adică în cazul unei victorii vasluiene „trăiască Sandu Iacob!”, iar în caz de înfrângere „Turda e favorizată!”. Dacă o interpretăm astfel, antrenorul echipei HC Vaslui și-a rezolvat alibi-ul în fața conducerii proprii în caz de insucces, cu prețul denigrării nesportive a adversarului. Cât timp Sandu Iacob a fost secund al naționale masculine și a fost lăudat de conducerea FRH pentru activitatea sa, eu personal nu am afirmat, chiar dacă am pierdut meciul din campionatul trecut de la Vaslui, că aceasta se datorează favorizării HC Vaslui, al cărui antrenor principal era Sandu Iacob și la acel moment, de către FRH, ci am recunoscut superioritatea în joc a adversarului, salutând dibăcia profesională a antrenorului Iacob Sandu. Mă văd, în aceste circumstanțe, nevoit sa sesizez Comisia Centrală de Disciplină a FRH spre a analiza cele afirmate de Sandu Iacob și de a oferi un verdict în acest sens, deși oricum părerea mea este că această comisie federală s-ar sesiza chiar din oficiu în această împrejurare deosebit de gravă ca și atingere ce o aduce asupra imaginii FRH. În altă ordine de idei, consider că Vaslui – Turda va fi un meci pe care oricare echipa îl poate câștiga, fiind un meci de mare angajament, pe care caracterele mai puternice îl pot adjudeca favorabil. Cel mai bun să câștige!”, a spus Flaviu Sâsâeac.

Partida dintre HC Vaslui și Potaissa Turda va avea loc astăzi, de la ora 18:30.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ