Portugalia, adversara României din optimi

1
1367

slide_ro_brEchipa națională de tineret a pierdut sâmbătă seară meciul cu Rusia, 31-34, din grupa D a Campionatului Mondial, și și-a aflat adversara din optimi. Perianu și compania vor da piept cu Portugalia în primul meci eliminatoriu, o formație ce a reușit să învingă Suedia și să dea mari bătăi de cap Ungariei la acest turneu. Partida va avea loc luni, de la ora 15:00.

Lusitanele au debutat cu o înfrângere severă la acest turneu final, 16-29 cu Franța, dar a început să joace din ce în ce mai bine din acel moment. Pentru Portugalia a urmat o victorie surprinzătoare cu Suedia, 22-19, o înfrângere la limită, 20-21 cu Ungaria, și a terminat grupa cu alte două succese 34-28 cu Japonia și 29-22 cu Congo. În urma acestor rezultate, Portugalia a terminat pe locul al treilea, după Ungaria și Franța.

Cea mai bună marcatoare a Portugaliei la acest turneu final este interul Monica Suares, cu 29 de goluri și un procentaj de 53,7%, fiind urmată de Patricia Rodrigues (19 goluri, 50% procentaj), Mariana Lopes (16 goluri, procentaj 30,8%) și Ana Gante (15 goluri, procentaj 55,6%). Principala jucătoare a echipei la Campionatul Mondial din Croația este însă Isabel Gois, portarul de 18 ani care a debutat și în naționala de senioare, aceasta totalizând 72 de intervenții (42,4% procentaj !). Gois are cu 28 de parade mai mult decât toți cei trei portari ai României.

În cazul în care România va învinge pe Portugalia, va întâlni în sferturi câștigătoarea meciului Coreea de Sud-Serbia. Asiaticele reprezintă surpriza de până acum de la turneul final, reușind să câștige o grupă din care au făcut parte Croația și Norvegia, învingând astăzi echipa nordică, 35-28 ! Programul optimilor de finală:

Luni, ora 15:00 – Danemarca-Cehia
Luni, ora 15:00 – Portugalia-România
Luni, ora 17:15 – Coreea de Sud-Serbia
Luni, ora 17:15 – Brazilia-Franța
Luni, ora 19:30 – Olanda-Croația
Luni, ora 19:30 – Ungaria-Slovenia
Luni, ora 21:45 – Norvegia-Germania
Luni, ora 21:45 – Rusia-Suedia

Programul sferturilor:
Miercuri, ora 15:00 – Danemarca/Cehia-Brazilia/Franța
Miercuri, ora 17:15 – Olanda/Croația-Rusia/Suedia
Miercuri, ora 19:30 – Portugalia/România-Coreea de Sud/Serbia
Miercuri, ora 21:45 – Norvegia/Germania-Ungaria/Slovenia

1 COMMENT

LEAVE A REPLY