Ploieștiul se apropie de play-off

0
307

ploiesti-cluj 14-15A treia victorie consecutivă a Ploieștiului și prima cu Goran Kurtes pe banca tehnică duce Ploieștiul pe locul nouă al clasamentului. CSM a trecut duminică dimineață de ”U” Alexandrion Cluj, 31-28, într-un meci în care cele două ucrainencele ale gazdelor, Sheiko și Shutska, au impresionat.

Se anunța un duel interesant în Sala „Olimpia” din Ploiești și așa a și fost. Gazdele, cu un nou tehnician pe bancă și cu două victorii consecutive în buzunar, au trecut de ”U” Alexandrion Cluj, o formație ce n-a avut un start de sezon grozav.

Doar că oaspetele au început bine și au controlat până în minutul 20, atunci când tabela indica 13-9 în favoarea lor, însă o serie de greșeli ale echipei lui Ioan Ani-Senocico a făcut ca Ploieștiul să revină în meci. De la 9-13, gazdele au înscris de șase ori consecutiv, iar Chintoan a stabilit scorul pauzei, în ultimele secunde ale reprizei.

Partea a doua a aparținut în totalitate Ploieștiului. Ajutate de intervențiile Alinei Ifrim, prahovencele s-au desprins la 19-14 și nu au mai cedat inițiativa până la final. Clujul s-a apropiat pe final de meci la două goluri de adversare, 29-27, dar Shutska a încheiat definitiv conturile și CSM Ploiești bifează al treilea succes consecutiv, care o apropie de locurile de play-off.

CSM Ploiești-”U” Alexandrion Cluj 31-28 (15-14)
CSM Ploiești: Sheiko 8 goluri, Shutska 8, Dincu 4, Ștefan 3, Vlaskalic 3, Gherman 2, Dinu 1
”U” Alexandrion Cluj: Ani-Senocico 8 goluri, Chintoan 7, Popa 6, Paraschiv 3, Ivan 2, Laslo 1, Tetean 1
Aruncări de la 7m: 4/3, respectiv 4/4
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY