ploiesti hora bucuriei baietiMiercuri seară, în Sala „Olimpia”, CSM Ploiești a bifat primul succes din actuala ediție a Ligii Naționale, chiar în compania campioanei României. Minaur a practicat un joc slab la Ploiești și a părut mai mult preocupată de deciziile arbitrilor decât să răspundă pe teren.

Ploieștiul și-a jucat șansa până la final și a fost răsplătită pentru acest lucru. Elevii lui Dragoș Dobrescu s-au aflat la conducere în permanență, cu excepția unui singur moment, la jumătatea primei părți, când Ivancsik a înscris pentru 4-5. Avantajul băimărenilor de pe tabelă n-a durat decât un minut, Zamfir restabilind egalitatea, iar mai apoi Botezatu, Dragnea și din nou Botezatu au dus scorul la 8-5. Mai mult, tot Drangea a înscris pentru 11-7 cu cinci minute înaintea finalului reprizei și doar inspirația lui Ostroushko a făcut ca la cabine să se intre cu o diferență de trei lungimi.

În partea a doua campionii au alergat în zadar după egalare, pentru că CSM Ploiești și-a dus de data aceasta misiunea până la capăt, spre deosebire de precedentele meciuri, în care deși au jucat bine, au plătit în final. Oaspeții s-au apropiat la un gol de mai multe ori, 19-18, 20-19, 24-23 și 25-24 și au transformat finalul în unul incendiar. Dragnea a pătruns, dar a lovit doar bara din stânga dreapta porții lui Tatai, iar Antonaru a apărat aruncarea din extremă a lui Bera, din ultimele secunde. În timpul rămas Ploieștiul a obținut o aruncare de la șapte metri, chiar cu o secundă înainte ca sirena să se audă, însă Pop a apărat penalitatea executată de Turcu. Ploieștiul bifează așadar prima victorie din acest sezon, una muncită, dar în fața unei echipe care a făcut poate cel mai slab meci al sezonului.

CSM Ploiești-HCM Minaur Baia Mare 25-24 (14-11)
CSM Ploiești: Dumitru, Antonaru, Szopka (portari), Turcu 5 goluri, Dragnea 4, Zamfir 3, Botezatu 3, R. Farcaș 3, Stăncioiu 3, Rasic 2, Tărîță 1, Capotă 1, A. Farcaș, Telepnev, Khaled
HCM Minaur: Pop, Tatai (portari), Ivancsik 6 goluri, Afiltulin 4, Ostroushko 3, Bera 3, Popescu 2, Ramba 2, Fotache 2, Ghiță 1, Sadoveac 1, Bușecan, Mihai, Cristescu
Aruncări de la 7m: 4/2, respectiv 3/2
Eliminări: Dragnea (2), Capotă, respectiv Pop, Popescu, Ramba, Bușecan, Tatai (2), Cristescu, Bera, Walther

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ