Pierdere importantă pentru Corona Brașov

0
1590

Corona Brașov a rămas fără singurul inter dreapta de mână stângă din lot, Mihaela Briscan, pentru cel puțin două luni de zile. Jucătoarea de 30 de ani s-a accidentat în partida din weekend, din Cupa EHF, pierdută la Roman, 21-22.

Mihaela Briscan s-a accidentat la brațul drept în duelul de la Roman și va trebui să poarte un aparat gipsat pentru cel puțin șase săptămâni. „Mihaela Briscan a făcut o radiografie, iar aceasta arată fractură de scafoid carpian. Tratamentul este în primă fază, de 6-8 săptămâni de aparat gipsat după care urmează recuperarea cu fizio-kinetoterapie.“, a declarat Marius Capră, doctorul echipei brașovene.

Interul dreapta ar putea reveni pe finalul sezonului, când Corona Brașov dispută două partide importante, cu Dunărea Brăila și HC Zalău.

sursă foto: Facebook ASC Corona Brașov

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ