Per Johansson se întoarce la CSM București!

0
2618

Echipa de handbal feminin a CSM București are un nou antrenor principal, după ce colaborarea cu Helle Thomsen s-a încheiat pe cale amiabilă. „Tigroaicele” vor fi pregătite de suedezul Per Johansson, care a ajuns la un acord cu clubul pentru a prelua echipa în perioada următoare.

Tehnicianul se află pentru a doua oară la conducerea campioanei României, după ce în sezonul precedent a câștigat locul 3 în Final Four-ul Ligii Campionilor. Suedezul va face echipă cu Adi Vasile, alături de care pregătește și naționala Muntenegrului.
Per Johansson a declarat că speră ca de această dată să poată aduce trofeul european la București. În acest moment, „Tigroaicele” se află pe primul loc în Liga Florilor și continuă parcursul în Cupa României și în Liga Campionilor.

„Vreau să mulțumesc clubului că mi-a dat oportunitatea de a mă întoarce la CSM. Sunt puține ocazii pentru un antrenor de a câștiga Liga Campionilor. CSM București este unul dintre cele mai bune cluburi, iar orice altă medalie înafară de aur în Final Four reprezintă un eșec. Am acceptat provocarea de a putea dansa din nou pe cea mai mare scenă, cu tot ce înseamnă acest lucru și am decis astfel să mă întorc la București”, a subliniat tehnicianul suedez.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY