Patru victorii ale gazdelor în cele cinci partide de astăzi! Slatina scoate o remiză cu ”U” Cluj în ultima secundă!

0
1392

Cinci partide din Liga Florilor au avut loc astăzi, iar patru dintre ele s-au încheiat cu victorii ale gazdelor. Singura formație ce a evoluat miercuri pe teren propriu și care nu a câștigat este CSM Slatina, gruparea antrenată de Victorina Bora egalând în ultima secundă a partidei cu ”U” Cluj, 22-22.

Vâlcea s-a aflat în permanență la conducere partida cu Zalău de pe teren propriu și și-a consolidat poziția a treia în clasament. A fost 30-26 pentru HCM, însă desprinderea decisivă a avut loc în ultimele cinci minute. Glibko a marcat de zece ori pentru gazde, în timp ce de la Zalău cele mai multe goluri au fost înscrise de Constantinescu, opt.

Rapidul a obținut trei puncte mari pe teren propriu, 30-29 cu Roman, într-un meci în care însă oaspetele au avut o evoluție ștearsă. Cu excepția câtorva momente (3-4, 12-13, 13-14), giuleștencele au fost în permanență la conducere, au avut inclusiv un avantaj de patru goluri, 27-23, pe care l-au risipit însă. Golul victorie a fost semnat de Alexandra Trifan, cea mai bună marcatoare a partidei de altfel, cu nouă reușite, care a fost urmată de Ana Maria Simion, cu opt.

Fără Chiper, Buceschi, Tătar și Chiricuță, Corona Brașov a învins destul de clar pe Slobozia, scor 30-21. Brașovencele au fost în permanență la conducere și au câștigat trei puncte de care aveau mare nevoie, după ce a pierdut la „masa verde” meciul cu ”U” Cluj. Sorina Tîrcă a fost principala realizatoare a partidei, cu nouă goluri.

”U” Cluj a scăpat printre degete o victorie mare, după ce a condus în permanență la Slatina, chiar și la șase goluri, 16-10. Fetele Victorinei Bora au avut însă puterea de a reveni, au egalat la 21 și 22, ultima oară chiar în ultima secundă, prin Adina Cîrligeanu.

Pentru a doua oară în acest sezon, Brăila a marcat doar de 14 ori într-un meci. După 14-15 cu Galați în prima etapă, Dunărea a pierdut astăzi la Cisnădie, 14-21, în fața unei formații ce a ajuns la trei victorii consecutive. Cu victoria de astăzi, sibiencele se situează pe locul patru în clasament, la trei puncte de Vâlcea, care are însă un meci în plus disputat.

Rezultatele zilei (click pe scor pentru rezultate) și clasamentul actualizat:

Clasament Liga Națională feminină – 2017/2018

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
110100032822810030
2107032592283121
3106222642293520
4106132602362419
5106042542342018
610604263272-918
710514253251216
810505250256-615
910415217226-913
1010406190219-2912
1110307251296-459
1210217227269-427
1310127246279-335
1410028222261-392

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY