Patru jucători părăsesc Vasluiul la finalul sezonului

0
3221

La finalul acestui sezon, HC Vaslui se va despărţi de Dragoş Soare, Alin Roşu, Tudor Stănescu şi Ioan Polocoşer.

La conferinţa de presă de după meciul cu Minaur Baia Mare, tehnicianul Sandu Iacob a ţinut să-i aducă în faţa presei pe jucătorii de care HC Vaslui se va despărţi la finalul sezonului. Este vorba despre Dragoş Soare, Alin Roşu, Tudor Stănescu şi Ioan Polocoşer.

“Pentru mine a fost ultimul meci aici, ca jucător al HC Vaslui, o echipă foarte frumoasă, de la care am învăţat să fiu om în primul rând. Am întâlnit aici oameni care m-au ajutat să cresc, atât din punct de vedere sportiv, cât şi moral. Plecarea mea de la echipa fanion a oraşului a survenit din cauza unor probleme personale. Trebuie să mă întorc acasă. Sper să ajut până la finalul campionatului echipa să-şi atingă obiectivul. Sperăm ca la Galaţi să câştigăm şi să fie toată lumea fericită. Mulţumesc tuturor, colegilor mei care au fost nişte oameni extraordinari, staff-ului tehnic, conducerii care a fost alături de noi în orice moment”, a spus Ioan Polocoşer, care va evolua în viitorul sezon la CSU Suceava.

Alin Roşu va merge la CSM Bucureşti, echipă care se află în finala Ligii Naţionale: “Nu pot să spun decât că mă bucur că am câştigat meciul cu Minaur. Era foarte important. Am avut alături un public minunat, iar noi, în teren, am dovedit că suntem o familie. Îmi pare rău că în sezonul viitor n-am să mai fiu aici. Mulţumesc tuturor pentru susţinere”.

Dragoş Soare a semnat cu nou promovata în Liga Naţională, Dobrogea Sud Constanţa. Jucătorul părăseşte Vasluiul după cinci ani, perioadă în care a reuşit să promoveze în Liga Naţională. “Pentru mine Vasluiul e ca a doua casă şi sincer mi-aş dori să mă întorc oricând înapoi. Cu Vasluiul am promovat, aici am crescut în valoare. Cine ştie, poate mă voi întoarce. Aşa cum am mai spus, Vasluiul e a doua casă pentru mine”, a spus Soare.

Formaţia vasluiană va rămâne şi fără portarul Tudor Stănescu, care pleacă tot în Liga Naţională, după doar un sezon petrecut sub comanda lui Sandu Iacob, perioadă în care a evoluat şi la naţionala de seniori. “Mă bucur ne-am făcut treaba, că am scos încă un rezultat pozitiv şi că Vasluiul rămâne în Liga Naţională. Aici, la Vaslui, se creează o atmosferă foarte frumoasă şi lumea e alături de echipă. În primul rând, vreau să-i mulţumesc lui Sandu pentru că mi-a dat o şansă la fiecare meci, poate chiar şi atunci când nu meritam. Vreau să mulţumesc colegilor mei că m-au pus în valoare, celor de pe lângă echipă, tuturor celor din Vaslui. Îmi pare rău că plec, dar niciodată să nu spui niciodată. Sper să mă reîntorc şi să câştig titlul cu HC Vaslui, pentru că se poate. Baftă, HC Vaslui, şi anul viitor să fie un sezon mai bun pentru echipă!”, a declarat Tudor Stănescu.

sursă text: www.obiectivvaslui.ro – Cristi Lapa
sursă foto: Facebook AHC Potaissa Turda – www.actionfoto.ro – Mircea Roșca

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ