Noapte de coșmar la Rio!

0
3491

Echipa națională de handbal feminin a României a cedat în fața Angolei la debutul la Jocurile Olimpice, scor 19-23 (9-11), într-una din cele mai slabe partide din ultimii ani. Situația tricolorelor de la acest turneu final devine dificilă, în condițiile în care reprezentanta Africii se anunța a fi cel mai accesibil adversar.

România a fost de nerecunoscut în duelul cu Angola, o națională în fața căreia nu mai pierduse din 2001, iar Paula Ungureanu a limitat proporțiile scorului prin cele 15 intervenții ale sale. Fetele lui Tomas Ryde au avut multe momente în care s-au chinuit în fața unui adversar ce a căpătat curaj treptat pe parcursul întâlnirii.

Dacă apărarea a fost salvată de Paula Ungureanu, atacul a suferit enorm. În lipsă de idei, fetele noastre au găsit greu drumul către gol, iar numărul de reușite din acțiune, 15, spune totul despre evoluția din această dimineață. Angola s-a aflat în permanență la conducere, a avut 3-0 și 9-6 în prima repriză și a intrat la cabine cu 11-9, iar România nu a reușit în partea a doua decât să se apropie la un gol pe tabelă: 11-10 și 12-11. Au urmat cinci goluri consecutive ale adversarelor ce au dus scorul la 17-11, o diferență ce s-a dovedit a fi imposibil de remontat. S-a terminat 23-19 în favoarea Angolei, după ce între timp România a ajuns la minus doi, 16-18, și a ratat multe situații clare de gol, inclusiv trei aruncări de la șapte metri. Pentru România urmează duelul cu Brazilia, reeditarea meciului din optimile de finală ale Campionatului Mondial din 2015.

România-Angola 19-23 (9-11)
România: Ungureanu (15/38), Munteanu (portari), Neagu (8/17), Chiper (4/10), Chintoan (2/2), Brădeanu (1/2), Manea (1/2), Geiger (1/4), Ardean-Elisei (1/4), Buceschi (1/5), Perianu (0/1), Hotea, Vizitiu
Angola: Barbosa, Branco (2/2), Almeida (10/29) (portari), Guialo (5/12), Cazanga (3/6), Bernardo (3/7), Kassoma (2/3), Kiala (2/3), Dombaxi (2/3), Carlos (2/5), Machado (2/6), Santos (1/2), Monteiro (1/3), Venancio

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ