Neptun Constanța, replică bună în fața campioanei

0
668

makeeva baia mareHCM Baia Mare a castigat cu 29-27 partida cu Universitatea Neptun, disputata la Constanta, in etapa 17 din Liga Nationala, dupa ce, la pauza, scorul era de egalitate la 15. Enescu, inscriind de 15 ori pentru Neptun Constanta, respectiv Buceschi si Do Nascimento cu cate sase goluri pentru HCM, acestea au fost principalele marcatoare ale partidei. Baimarencele au ajuns la 48 de puncte si se mentin in fruntea clasamentului. Dupa meci, HCM a plecat spre Bucuresti, de unde maine campioana Romaniei va porni spre Suedia unde va debuta duminica in grupele principale ale Ligii Campionilor.


Universitatea Neptun Constanta este maestra primelor reprize reusite, doar ca banca scurta nu ii permite echipei antrenate de Ion Craciun sa mentina ritmul. Nu a facut exceptie nici partida disputata azi in compania campioanei HCM Baia Mare, cand echipa de la malul marii a reusit sa conduca in permanenta in primele 25 de minute de joc, desprinzandu-se pana la maximum patru goluri diferenta (9-5 in minutul 17). In minutul 26 baimarencele egaleaza la 12, iar doua minute mai tarziu HCM se afla pentru prima oara in avantaj: 13-14. Prima repriza se termina la scorul de 15-15. 

In actul secund, gazdele nu mai reusesc sa preia conducerea, dar reusesc doua situatii de egalitate: la 16 (in minutul 33) si la 17 (in minutul 34). Trei goluri consecutive reusite de baimarence duc scorul la 17-20 in minutul 39, iar campioana se bucura in premiera de un avantaj de trei goluri in acest joc. Urmeaza sapte minute de tacere pentru echipa de la malul marii, rastimp in care campioanele Romaniei puncteaza de patru ori consecutiv, iar avantajul HCM-ului ia proportii: 18-24 in minutul 45. Nu este, insa, cea mai mare distanta asternuta intre cele doua echipe care au deschis azi etapa 17 din Liga Nationala, dat fiind ca – in minutul 52 – scorul este 21-28. 

Finalul partidei apartine, insa, echipei gazde, care continua sa lupte desi soarta meciului este pecetluita. Handbalistele lui Craciun puncteaza de sase ori in ultimele opt minute de joc, in timp ce HCM-ul da replica o singura data. Victoria revine campioanei cu scorul de 27-29.

Universitatea Neptun Constanta – HCM Baia Mare 27-29 (15-15) 
Sala sporturilor din Constanta; etapa 17 din Liga Nationala; 
Au arbitrat: Georgiana Doana si Ana Maria Gociu (Bucuresti); 
Observator: V. Vicea (Bucuresti); 
Aruncari de la 7m: 4-7 (transformate 4-6, a ratat Do Nascimento); 
Minute de eliminare: 2-4; 

Universitatea Neptun Constanta: Visan (4 interventii), Petrescu (3) – Enescu 15 (4 din aruncari de la 7m), Ivan 4, Tamas 3, Toma 2, Strahan 1, Orsivischi 1, Iovanescu 1, Marginean, Barbos; antrenor: Ion Craciun; 

HCM Baia Mare: Arenhart (3), Ungureanu (9), Cetateanu – Buceschi 6 (3), Do Nascimento 6 (3), Makeeva 4, Herrem 4, Ardean Elisei 3, Davydenko 2, Abbingh 2, Gjeorgjievska 1, Pirvut 1, Szucs, Lobach, Tatar; antrenori: Tone Tiselj – principal si Grega Karpan – secund; 

sursă text: emm.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY