brazilia-romania amical tineretIeri seară, naționala de tineret a României a susținut o partidă de verificare în compania gazdei Campionatului Mondial, Brazilia, la Uberaba. Tricolorii au fost învinși cu 33-20, după ce la pauză scorul a fost egal, 12-12.

România a jucat bine timp de o repriză, în care a condus și la trei goluri, 12-9. La pauză scorul a fost egal, 12-12, iar diferența s-a făcut în partea a doua a meciului, când cei doi antrenori au rulat întreg lotul pe care-l au la dispoziție. Scor final 20-33, un duș rece, venit cu patru zile înaintea debutului la turneul final. Trebuie însă menționat că au fost menajați în acest meci Ramon Șomlea, Nicușor Negru și Ionuț Nistor, trei piese importante din echipă. „Nu era un meci programat, dar a fost un test bun. Ne-am dat seama ce ne așteaptă la acest Campionat Mondial, ne coboară cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să rămânem ancorați la ceea ce s-a întâmplat la Pitești, mai avem patru zile până la meciurile oficiale și dacă nu le vom trata la potențial maxim, nu vom reuși să le câștigăm. Meciul acest a venit într-un moment bun. Am mare încredere că sunt puternici mental și că putem trece peste orice dificultate. Nu asta este diferența de valoare dintre cele două echipe. N-am reușit să realizăm în totalitate ceea ce ne-am propus de la acest meci, iar eu trebuie să găsesc ce ne-a făcut să avem aceste oscilații mari în evoluție.”, ne-a declarat Ovidiu Mihăilă după meciul cu Brazilia.

Prima partidă oficială de la Campionatul Mondial este programată marți dimineață, de la ora 00:30, ora României, împotriva Portugaliei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ