victor vartic stiintaRevelația sezonului trecut, Dunărea Călărași, mută și ea pe piața transferurilor. Potrivit obiectiv-online.ro, sub comanda lui Aihan Omer vor evolua, din noul sezon, nu mai puțin de șase handbaliști noi.

Dunărea Călărași i-a transferat pe cei trei moldoveni de la Știința Bacău, Valeriu Erhan, Victor Vartic și Vladimir Carali, pe frații Ignat de la HC Vaslui, Marius și Sabin, dar și un centru ucrainean Olexandr Yuzhbabenko, care vine de la Portovik Yuzhny. 

De asemenea, ocupanta locului cinci de la finalul sezonului trecut se va despărți de Vadim Braznyk, Ghiță Mateaș, Ionuț Săulescu, Alin Velea, Mihăiță Coveianu, Andrei Voinea, Bogdan Șoldănescu şi Mykhaylo Tsap. În schimb, conducerea clubului a ajuns la un acord cu Alin Șania, cel mai bun om al echipei din sezonul trecut, în vederea prelungirii contractului.

Reunirea echipei este programată pe 13 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ