Mihai Popescu și Mladen Rakcevic revin în echipa Constanței

0
481

mladen rakcevic hcmAstăzi se va consuma un nou episod al derby-ului dintre Știința Bacău și HCM Constanța, al doilea al sezonului după cel din Supercupa României de la Brașov. Atunci, deși câștigat pe teren de campioni, trofeul a ajuns la Bacău, după decizia Federației.

Meciul din această seară se anunță însă unul extrem de interesant. Spre deosebire de partidele din sezoanele trecute, în care ambele formații plecau în derby de pe podium, acum situația este puțin schimbată. HCM se află pe poziția a treia, cu cinci victorii în cele opt partide disputate și vine după o înfrângere greu de digerat, 24-28 cu Poli Timișoara, în timp ce Știința este a șasea, cu un succes mai puțin.

Pentru campioni însă au revenit în echipă Mihai Popescu și Mladen Rakcevic, ambii accidentați până acum, însă rămâne de văzut dacă Zvonko Sundovski va apela la serviciile celor doi în partida din această seară. „Mă simt bine, mă antrenez de o săptămână. Vreau să-mi revin la forma pe care o aveam înainte de accidentare.”, ne-a declarat portarul campioanei, care se așteaptă la un meci dificil pe terenul vicecampioanei. „Este un meci foarte important și cred, ca de obicei, va fi un meci foarte frumos. Ne dorim să câștigăm încă o dată în fața lor, chiar dacă nu va fi ușor. Ca întotdeauna, atu-ul nostru va fi echipa. Întotdeauna am jucat bine atunci când am evoluat ca o echipă.”, a concluzionat Mihai Popescu.

De partea cealaltă, Știința are patru victorii consecutive, două în campionat și două în Cupa EHF și are un moral bun înaintea acestei dispute. Mateo Garralda nu se va putea baza în acest meci pe Victor Alonso, plecat în Spania pentru a se recupera după o accidentare la umăr. Știința are nevoie însă de toate punctele pentru a nu pierde contactul cu primele clasate. „Suntem foarte concentrați și dornici să ne revanșăm. În plus, am pierdut destul până acum și avem multe puncte de recuperat. Nu sunt îngrijorat de reintrarea lui Popescu, el ar reveni după o lungă absență, iar Stănescu este într-o formă foarte bună. Bineînțeles că anunțul că fac parte din lotul lărgit al naționalei de seniori a României îmi oferă o motivație în plus. Nu știu cine are prima șansă, m-am ferit mereu să fac astfel de aprecieri înainte de meciuri.”, a declarat Victor Vartic pentru sport.bacaul.ro.

Partida dintre Știința Bacău și HCM Constanța va avea loc vineri, de la ora 18:00, și va fi transmisă de Digisport.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY