Meci de poveste în Rusia! CSM București învinge din nou Rostov și merge în Final Four!

0
2121

CSM București și-a atins obiectivul din acest sezon, calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor. Bucureștencele s-au impus și pe terenul lui Rostov, 29-28 (16-11), după ce o făcuseră și pe teren propriu cu 26-25.

Diferența dintre cele două echipe a fost evidentă, deși la final campioanele s-au impus cu 29-28. CSM-ul a avut în acest meci o apărare la un nivel înalt, ajutată de Mayssa Pessoa și Jelena Grubisic. De asemenea, Isabelle Gullden sau Ana Paula Rodrigues au dat culoare ofensivei reprezentantei României, care a condus și la șapte goluri pe tabelă.

Fetele antrenate de Kim Rasmussen au fost conduse o singură dată pe tabelă, 2-1 după un gol marcat de Ilina, o jucătoare ce a fost anihilată însă perfect în acest meci. Gullden a adus CSM-ul în avantaj, 3-2 în minutul 6, iar de atunci și până la final bucureștencele nu au cedat inițiativa. Având o apărare sigură ce a recuperat multe mingi, CSM-ul s-a desprins la cinci goluri, 8-3 și 16-11, cel din urmă fiind și scorul pauzei.

Reprezentanta României n-a cedat în partea a doua, deși Rostov a forțat revenirea, jucând deseori și șapte contra șase pe faza ofensivă, Leslie înlocuind-o pe Sedoykina cu o jucătoare de câmp. Rodrigues a strălucit pentru prima oară după mult timp pe faza ofensivă, a marcat de trei ori consecutiv și a dus scorul de la 21-17 la 24-17 și a încheiat practic socotelile, deși era abia minutul 44. Eforturile rusoaicelor de a întoarce soarta calificării au fost în zadar, pentru că s-au apropiat pe final de meci pe tabelă atunci când nimic nu mai era de făcut. S-a terminat 29-28 și 55-53 la general, iar CSM București merge în Final Four, fiind prima reprezentantă a României care atinge această fază, de la noul format.

Rostov Don-CSM București 28-29 (11-16)
Rostov Don: Lunde, Sedoykina (portari), Ilina 8 goluri, Managarova 5, Borshchenko 4, Sen 3, Bobrovnikova 3, Shymkute 3, Slivinskaya 1, Kiseleva 1, Petrova, Punko, Davydenko, Makeeva, Stepanova, Avdekova
CSM București: Iordache, Pessoa, Grubisic (portari), Rodrigues 7 goluri, Gullden 6, Fisker 4, Brădeanu 3, Martin 3, Manea 2, Curea 1, Jorgensen 1, Vărzaru 1, Torstensson 1, Bazaliu, Nan, Vetkova
Aruncări de la 7m: 7/5, respectiv 3/2
Eliminări: Bobrovnikova, respectiv Torstensson, Vetkova, Martin, Pessoa

sursă foto: silhouettes.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ