Marko Isakovic asigură interimatul la Constanța: „Sunt patru antrenori pe lista noastră!”

0
1829

Luați prin surprindere de decizia lui Christian Gaudin de a renunța la funcția de antrenor principal după doar șase etape, oficialii Constanței nu au găsit încă un înlocuit pentru francez. În aceste condiții, HC Dobrogea Sud va fi condusă de pe banca tehnică de Marko Isakovic în disputa cu Potaissa Turda, programată marți seară, la Constanța.

Christian Gaudin și-a exprimat dorința de a părăsi echipa după înfrângerea de la Focșani, 19-21, și face ca HC Dobrogea Sud Constanța să apeleze la „secundul” Marko Isakovic pentru disputa cu Turda, de marți seară. „Christian Gaudin ne-a spus că el nu mai simte echipa la fel ca atunci când a venit și că este mai bine să plece. A fost un șoc pentru noi. Rudi Stănescu a insistat să rămână măcar până pe 19 octombrie, când va fi începe pauză competițională, dar Gaudin nu a dorit. Sunt patru antrenori pe lista noastră, dar până când va fi adus unul echipa va fi condusă de Marko Isakovic. Are toate diplomele, nu este o problemă ca el să stea pe bancă. Pentru noi e o perioadă grea, marți jucăm cu Turda, apoi avem primele meciuri ale clubului în Europa. E bine că jucăm cele două meciuri cu norvegienii acasă, dar și presiunea e mai mare pentru că ne obligă să ne calificăm.”, ne-a spus Branko Angelovski.

Partida dintre HC Dobrogea Sud Constanța și Potaissa Turda este programată marți, de la ora 17:30, în direct pe TVR HD.

sursă foto: Facebook HC Dobrogea Sud Constanta – Daniel Ivan

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY