Marius Stavrositu a semnat cu CSM București !

1
1011

marius stavrositu suceava-hcmPlecat de la HCM Constanța în această pauză competițională, Marius Stavrositu și-a ales noua echipă. Coordonatorul de 34 de ani a semnat cu CSM București în această dimineață, ocupanta locului patru din Liga Națională.

Ofertat de mai multe echipe, Marius Stavrositu a ales să se întoarcă în capitală, dar la CSM București. Pentru Stavrositu, CSM este a treia echipă din carieră, după HCM Constanța și Steaua București. „Am plecat după o perioadă de 15 ani, în afară de cei trei de la Steaua. Nu se mai putea sta la Constanța, sunt neplătit de șase luni, din punctul meu de vedere nu văd un orizont foarte mare în viitorul apropiat. Eram în negocieri cu CSM de mult timp, am vrut să vin din vară, dar nu s-a putut pentru că aveam contract cu Constanța. Sper să îi ajut cu experiența mea, să nu îi dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine.”, ne-a declarat Marius Stavrositu. „CSM a avut un parcurs destul de bun până acum, sper să continuăm pe același drum. Vreau să le mulțumesc domnului Căliman și domnului Vasiliu pentru cu au înțeles situația mea. Nu-mi pare deloc rău că am luat această hotărâre, mi-am salutat colegii de la HCM înainte să plec. Acolo e un grup frumos, știu că și la CSM e la fel, am văzut acolo oameni de încredere. Plec cu inima împăcată de la Constanța, nu am vrut să plec în vară, am rămas pentru domnul Ali, nu știu cine ar fi stat în afară de noi în această situație. Am analizat bine situația, puteam să merg în altă parte, dar am luat această decizie pentru că toată familia este în București.”, a completat Stavrositu.

La CSM București, Marius Stavrositu va fi antrenat de Bozo Rudic și Ovidiu Mihăilă, doi oameni cu care a mai lucrat în trecut, în perioada în care toți cei trei se aflau la Steaua. „Am vorbit și cu ei, mă așteptau din vară. Pe Bozo îl cunosc, știu ce își dorește, era serios ca jucător și cu siguranță e la fel și acum. O să am o discuție cu el, ne știm, am jucat împreună și nu văd ce probleme am putea avea. Știu ce cere, am văzut aproape toate meciurile CSM-ului când eram la Constanța, deci pot să mă mulez pe stilul echipei.”, a completat noul jucător al CSM-ului.

CSM București a început antrenamentele de luni, iar miercuri echipa va pleca într-un stagiu de pregătire la Sighișoara. Primul meci oficial al lui Stavrositu la CSM va avea loc în etapa a XV-a, la finalul lunii ianuarie, împotriva lui Dinamo, pe teren propriu.

1 COMMENT

  1. UN TRANSFER EXCEPTIONAL, MARIUS E UN JUCATOR CEREBRAL ,CU O MARE EXPERIENTA, CARE VA ADUCE UN MARE PLUS IN JOC.
    BRAVO CONDUCERII CSM !!!

LEAVE A REPLY