corona-cisnadie 15-16Un meci, care se anunţa o formalitate pentru Corona Braşov, cel cu Măgura Cisnădiei, s-a transformat într-un calvar pentru spectatori, în prima repriză. Aceasta, deoarece echipa sibiană s-a arătat foarte ambiţioasă, atât cât au ţinut-o puterile şi a pus destule probleme echipei gazdă, în prima repriză.

Măgura a ţinut aproape în primele 30 de minute şi chiar a avut avantaj, anulat de Corona spre finalul primei părţi: 19-18, scor la pauză. În repriza a doua, Corona a apăsat clar acceleraţia şi a luat rapid avantaj : 21-18, 24-20, 26-22, 29-23, 30-23, 32-24, avantaj maxim. În ultimele 15 minute, Corona s-a jucat, iar oaspetele au revenit pe tabelă: 33-29, 36-32. Din fericire pentru gazde, era prea târziu, iar Corona a încheiat meciul uşor chinuit, dar meritat: 37-34, scor final. De remarcat faptul că echipa braşoveană a evoluat fără două handbaliste de bază, ambele accidentate Dedu şi Ciuciulete şi că extrema Chiper a avut o evoluţie excelentă, reuşind să înscrie cu precizie din unghiuri dificile.
Oana Bondar, jucătoare Corona: A fost un meci greu însă ne așteptam, ținând cont de înfrângerile noastre din ultimul timp și de faptul că toate
echipele vin foarte motivate să joace împotriva noastră. Noi am intrat mai greu în meci, ceea ce ne-a creat ceva probleme, apărarea nu a mers pentru că nu am vorbit între noi, dar în cele din urmă am reușit să avem un atac mai eficient și am câștigat”.
Dumitru Berbece, antrenor secund Corona Braşov: „Am luat foarte multe goluri de la Măgura Cisnădie, față de pretențiile pe care le avem de la echipa noastră. În prima repriză am mers cap la cap o bună perioadă, am fost și conduși, noroc cu răbufnirea pe care am avut-o în primele minute din repriza a doua, când am reușit să ne distanțăm și am menținut apoi diferența până la final. Remarc faptul că am dat multe goluri pe atac, dar au ieșit la rampă aceleași jucătoare, Zamfir și Chiper, care au avut jocuri constant bune și până acum. Ne-am bazat pe echipa de senioare, cu excepția porții, acolo unde atât Dedu cât și Mârcă au fost accidentate și am folosit-o mai mult pe Hosu. S-a observat încă o dată că este greu să joci fără poartă, dar din păcate pentru noi, nici apărarea nu a funcționat așa cum trebuie în acest meci. Dacă vom juca așa în etapele viitoare, cu echipe cu pretenții, este posibil să apară surprize. Ne apteaptă cinci meciuri care pot fi grele, mai ales că noi avem și probleme de lot. Zamfir a avut în aceste zile probleme la inghinali, Ciuciulete nu este refăcută, iar Țăcălie, din păcate nu se regăsește, după un an în care a fost accidentată. Noi avem nevoie de ea, de aceea încercăm și cu antrenamente individuale și semindividuale, ca să o aducem la forma la care o știm cu toții
Corona Brașov-Măgura Cisnădie 37-34 (19-18)
Corona Brașov: Hossu, Mîrcă (portari), Zamfir 12 goluri, Chiper 10, Rațiu 5, Hotea 4, Cartaș 3, Pricopi 2, Bucur 1, Bondar, Marcu, Neagu, Briscan, Tîrcă
Măgura Cisnădie: Popovici, Șuba (portari), Krnic 7 goluri, Han 7, Lazarin 6, Ciuplea 5, Veșca 4, Predoi 2, Chelaru 2, Florea 1, Stănciulescu
Aruncări de la 7m: 6/6, respectiv 5/5
Eliminări: Țăcălie, Rațiu, respectiv Veșca (3), Florea
Cartonaș roșu: Veșca
Dorin Dușa

1 COMENTARIU

  1. Pina cind Mai faceti experiente cu Acest antrenor care baga spectatorii in spiral ?Trezirea Pina nu e prea tirziu,,lasati orgoliile la oparte si faceti ceace trebue ,,sa auzim si de Mai bine

LĂSAȚI UN MESAJ