Lotul de cadeți pleacă mâine în Polonia, pentru un turneu de pregătire!

0
7836

Echipa națională de cadeți, formată din jucători născuți în 2000 și 2001, va pleca mâine spre Polonia pentru un turneu de pregătire, unde vor întâlni, pe lângă formația gazdă, Estonia și Norvegia.

Tricolorii mici se află în cantonament din data de 24 octombrie, la Sighișoara, iar în cursul acestei seri vor ajunge la București. Plecarea în Polonia este programată mâine dimineață, cu destinația Gdansk, acolo unde vor asista la Polonia-Serbia din cadrul preliminariilor CE 2018 de seniori, la invitația Federației Poloneze de handbal.

Turneul de pregătire va avea loc Cetniewo, după următorul program:
4 noiembrie, ora 17:00 – Norvegia-România
4 noiembrie, ora 19:00 – Polonia-Estonia
5 noiembrie, ora 17:00 – România-Estonia
5 noiembrie, ora 19:00 – Polonia-Norvegia
6 noiembrie, ora 11:00 – Estonia-Norvegia
6 noiembrie, ora 13:00 – Polonia-România

Lotul României pentru această acțiune:
Portari: Andrei Copos (CNE Sighișoara), Radu Turturică (LPS Piatra-Neamț)
Extreme stânga: Rareș Popa (CNE Sighișoara), Mihai Nica (CSM București), Claudiu Lazurcă (LPS Suceava)
Interi stânga: Mark Bodor (CNE Sighișoara), Mihai Milu (CSM București), Mihai Bogdan (LPS Cluj-Napoca).
Centri: Aron Dedu (CNE Sighișoara), Sorin Dinu (CNE Sighișoara), Claudiu Chiorean (CNE Sighișoara)
Interi dreapta: Andrei Mitu (CNE Sighișoara), Daniel Pop (Potaissa Turda)
Extremă dreapta: Adam Lazăr (CSM București)
Pivoți: Elod Szasz (CNE Sighișoara), Constantin Enculescu (CNE Sighișoara), Paul Chira (LPS Cluj-Napoca)
Staff tehnic: Titel Răduță (antrenor principal), Răzvan Caba (antrenor secund), Daniel Apostu (antrenor secund), Ioan Munteanu (maseur)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ