Liber la handbal! Cupa României la feminin, prima competiție oficială internă după aproape șase luni de zile!

2
3484

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al FRH, s-a votat reînceperea competițiilor. Acesta este prevăzut să aibă loc în 3 septembrie, cu sferturile de finală ale Cupei României restante din sezonul trecut.

Așadar, handbalul se va relua în perioada 3-6 septembrie, la București, cu partidele din Cupa României la handbal feminin. Apoi, următoarea competiție, în ordine cronologică, va fi turneul de promovare la feminin, programat în perioada 7-11 septembrie, la Sfântu Gheorghe. Momentan, cinci formații și-au anunțat intenția de a lua startul, CSM Galați, Dacia Mioveni, CS Activ Prahova Ploiești, ACS Crișul Chișineu-Criș și HCF Piatra Neamț, iar în cazul în care o echipă se va retrage, turneul nu va mai avea loc.

Primele meciuri de la masculin sunt programate în perioada 11-13 septembrie, tot la Sfântu Gheorghe. Atunci este programat turneul de promovare în Liga Zimbrilor, unde vor participa CSU Suceava, CSM Botoșani, Unirea Sânnicolau Mare și CSM Alexandria, iar primele două formații merg mai departe. Turneul va avea loc după sistemul fiecare cu fiecare.

Weekend-ul 12-13 septembrie programează Final Four-ul Cupei României la handbal masculin, care se va disputa tot la Sfântu Gheorghe. În fine, în perioada 15-17 septembrie se vor desfășura primele trei etape din noul sezon, sub formă de turneu, la Sfântu Gheorghe.

Programul partidelor:
Cupa României – feminin: 
3 septembrie – SCM Râmnicu Vâlcea-HC Dunărea Brăila
3 septembrie – CSM București-CSM Slatina
5 septembrie – Rapid București-SCM Râmnicu Vâlcea/HC Dunărea Brăila
5 septembrie – CSM București/CSM Slatina-SCM Gloria Buzău
6 septembrie – Finala mică
6 septembrie – Finala mare

Turneul de promovare – feminin (CSM Galați, Dacia Mioveni, CS Activ Prahova Ploiești, ACS Crișul Chișineu-Criș și HCF Piatra Neamț): 
7-11 septembrie – sistem fiecare cu fiecare

Turneul de promovare – masculin (CSU Suceava, CSM Botoșani, Unirea Sânnicolau Mare și CSM Alexandria):
11 septembrie – CSU Suceava-CSM Alexandria
11 septembrie – Unirea Sânnicolau Mare-CSM Botoșani
12 septembrie – CSM Alexandria-CSM Botoșani
12 septembrie – Unirea Sânnicolau Mare-CSM Suceava
13 septembrie – CSM Alexandria-Unirea Sânnicolau Mare
13 septembrie – CSU Suceava-CSM Botoșani

Cupa României – masculin:
12 septembrie – Dinamo București-CSM Bacău
12 septembrie – SCM Politehnica Timișoara-HC Dobrogea Sud Constanța
13 septembrie – Finala mică
13 septembrie – Finala mare

Liga Zimbrilor – primele trei etape:
Etapa 1 – 15 septembrie:
CSM Reșița v CSM Focșani
CSM București v Divizia A – Loc 1
HC Dobrogea Sud Constanța v CSM Bacău
AHC Dunărea Călărași v HC Buzău
Minaur Baia Mare v CSM Vaslui
Poli Timișoara v Potaissa Turda
CSA Steaua București v Divizia A – Loc 2
CSM Făgăraș v Dinamo București

Etapa 2 – 16 septembrie:
CSM Focșani v Dinamo București
Divizia A – Loc 2 v CSM Făgăraș
Potaissa Turda v CSA Steaua București
CSM Vaslui v Poli Timișoara
HC Buzău v Minaur Baia Mare
CSM Bacău v AHC Dunărea Călărași
Divizia A – Loc 1 v HC Dobrogea Sud Constanța
CSM Reșița v CSM București

Etapa 3 – 17 septembrie:
CSM București v CSM Focșani
HC Dobrogea Sud Constanța v CSM Reșița
AHC Dunărea Călărași v Divizia A – Loc 1
Minaur Baia Mare v CSM Bacău
Poli Timișoara v HC Buzău
CSA Steaua București v CSM Vaslui
CSM Făgăraș v Potaissa Turda
Dinamo București v Divizia A – Loc 2

O decizie în privința startului sezonului 2020-2021 la feminin și a continuării Ligii Zimbrilor se va lua la începutul lunii septembrie.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY