daria ilina valcea-corona 15-16Singurul meci al rundei în care sunt implicate  formații care vin după înfrângeri la debut: Romanul a pierdut la Zalău, scor 21-23, în timp ce Vâlcea a cedat pe teren propriu cu Corona Brașov, 28-29. Se anunță a fi un meci interesant, în care Romanul are prima șansă, așa cum declară antrenorul oaspeților, Constantin Ștefan.

HCM Roman a pierdut la Zalău în prima etapă, 21-23, un meci în care nu a evoluat la capacitate maximă și în care oboseala de după turneul de pregătire din Cehia s-a resimțit din plin. Echipa este pregătită însă pentru duelul cu Vâlcea, în primul rând din punct de vedere fizic. „Ne dorim să avem o prestație cât mai bună și să debutăm cu o victorie pe teren propriu. În primul meci am fost dezavantajați clar de programate. Nu am avut decât două zile la dispoziție de pregătire a jocului la revenirea din Cehia, a urmat un drum lung și s-a resimțit în evoluția echipei. Nu am jucat la 100% din potențial, însă cred că am depășit momentul Zalău. Am urmărit să recuperăm jucătoarele, am fost în ultima perioadă foarte mult timp în autocar și s-a acumulat multă oboseală. Putem să revenim la forma pe care am arătat-o la turneul din Cehia.”, ne-a declarat Florin Pera, antrenorul gazdelor, înaintea acestui duel. Tehnicianul se așteaptă la un meci dificil în compania Vâlcii, echipă pe care o consideră „incomodă”:. „Consider că Vâlcea a avut o evoluție bună în primul joc cu Brașov, a jucat de la egal cu Corona, putea chiar să obțină cel puțin un rezultat de egalitate, ceea ce arată că este o echipă cu pretenții, incomodă, care va avea multe de spus în acest campionat.”, a concluzionat Florin Pera.

Pentru meciul de miercuri seară, Romanul va fi în formulă completă. Diana Druțu este recuperată și ar putea juca împotriva vâlcencelor. „Diana Druțu a revenit și ea la antrenamente și sunt șanse foarte mari ca ea să intre în meciul cu Vâlcea.”, a încheiat antrenorul romașcancelor.

Învinsă categoric de Corona Brașov în partidele de pregătire, Vâlcea a arătat o cu totul altă față în meciul din prima etapă. Echipa condusă de Constantin Ștefan a evoluat bine, dar a cedat în final la limită, însă ar fi putut obține cel puțin o remiză. Acum, gruparea din Zăvoi se află în fața primei deplasări, una extrem de dificilă, în condițiile în care la Roman în sezonul trecut s-au impus doar primele trei clasate, plus SCM Craiova. „E un meci foarte dificil, cu o echipă care este valoroasă, joacă foarte bine pe teren propriu. Venim după un meci cu Brașovul în care am încercat să ne ridicăm la valoarea lor și pe parcursul jocului am și reușit. Sperăm și la Roman să facem un meci bun. Avem un debut de sezon dificil, dar vom încerca să jucăm cât mai bune și să creștem de la meci la meci.”, ne-a declarat Constantin Ștefan, care își dorește ca formația sa să aibă o prestație mulțumitoare la Roman. „Romanul are o linie de nouă metri foarte bună, are doi portari valoroși, un pivot cu experiență. Pleacă cu prima șansă, evoluează pe teren propriu, dar noi vom încerca să ne jucăm șansa. Vreau să ne întoarcem de la Roman cu o evoluție bună.”, a concluzionat antrenorul Vâlcii. Nici în acest meci din lotul HCM-ului nu fac parte Clara Vădineanu și Janina Luca, ambele în recuperare după accidentările suferite.

Meciul de la Roman va avea loc miercuri, de la ora 17:00, și va fi arbitrat de cuplul Stark/Ștefan.

sursă foto: Dan Lixandru

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ