Jucați pentru toți românii, vă rog io, fetelor!

0
2707

Cine spunea că meciul cu Cehia va fi unul ușor a constatat că s-a înșelat amarnic! Păi, e vreun meci ușor la Europeanul ăsta din Suedia? Nu e, vă spun eu. Fetele noastre, care știau cel mai bine că echipa lui Jan Bašný își va vinde scump pielea, au făcut iarăși un meci deștept. Ne-au dat parcă mai multe emoții decât în alte meciuri, dar până la urmă au făcut ce și-au pus în cap, au învins!

Apoi am stat cu toții, românește, cu ochii pe meciul dintre Rusia și Danemarca. Le-am ținut pumnii rusoaicelor, deși cei mai mulți dintre noi nu îl iubim pe Putin, nici măcar pe Trefilov. Dacă rusoaicele ar fi învins, azi, contra Danemarcei, România putea chiar să piardă, o avantaja golaverajul. N-a fost să fie, deși campioana Olimpică de la Rio a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de la acest turneu final. Rusia – Danemarca s-a încheiat egal, 26-26.

Avem un punct avans față de Danemarca, cu o etapă înaintea de finalul grupelor principale. Și golaveraj mai bun, așa cum aminteam, dar acest amănunt nu mai contează. Cu o remiză, România lui Martín Ambrosio e în semifinale! Handbalul nu e însă fotbal, nu poți juca la „egal”, chiar dacă meciul de diseară s-ar putea încheia remiză, dar gândiți-vă câți am ajunge la urgențe după un asemenea meci!
(la turneul ăsta final, au fost, dacă am numărat bine, doar trei remize!)

Așadar, dacă Rusia nu a putut să ne facă aseară un cadou, stăm, ca de obicei, tot la mâna noastră. În seara asta, de la 19.30, acolo la Helsingborg, fetele nostre dau piept cu Danemarca pentru un loc în semifinalele Campionatului European feminin de handbal. Sau în careul de ași, cum îmi place mie să spun.

Indiferent de rezultat, indiferent de deznodământ, naționala României merită tot respectul din Calea Lactee. În primul rând pentru felul în care a luptat în acest final de an. Pentru felul în care spală cu fiecare ocazie, ca și alți sportivi sau alți români de nădejde, imaginea acestei țări. O imagine înnoroită tocmai de cei care ar trebui să o întrețină imaculată.

Haideți, fetelor! Jucați pentru voi, așa cum vă place vouă să spuneți! Jucați pentru cine vreți, numai să învingeți! O să faceți fericiți o mulțime de români. Pe câțiva îi cunoașteți, pe cei mai mulți însă nu, dar îi simțiți aproape de voi! Jucați pentru toți românii, vă rog io!

sursă: blog.sportsuport.ro – Adi Dobre

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY