iulian stamate csmbCSM București a evitat formațiile tari din urna capilor de serie din turul al treilea al Cupei EHF și se va lupta pentru un loc în grupele competiției cu spaniolii de la Frigorificos Morrazo, echipă aflată pe locul șase în Liga Asobal.

Iulian Stamate consideră că CSM București are prima șansă la calificare. Chiar dacă Frigorificos Morrazo este în acest moment o necunoscută pentru bucureșteni, pivotul de 32 de ani este mulțumit de faptul că sorții nu au scos CSM-ului în cale una din puterile Europei. „Momentan nu avem informații despre ei. Ar trebuie să fie însă o echipă accesibilă, dacă ne uităm la celelalte echipe pe care le puteam întâlni. Eu zic că ar trebui să ne calificăm atât noi, cât și Dinamo. M-am uitat peste lotul lor, nu sunt jucători cunoscuți, în afară de Alen Muratovic. La echipa pe care o avem, ne stă în putere să trecem de spanioli !”, ne-a declarat Iulian Stamate.

Primul meci dintre CSM București și Frigorificos Morrazo este programat în weekend-ul 21/22 noiembrie, pe teren propriu, iar returul o săptămână mai târziu, în deplasare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ