iryna glibko romanDupă Andreea Dincu și Tereza Pîslaru, HCM Roman a mai bifat două transferuri în vederea noului sezon. La gruparea antrenată de Florin Pera vor ajunge Iryna Glibko și Andreea Enescu, două jucătoare ce s-au aflat în prim-plan în ultimele sezoane ale Ligii Naționale.

Iryna Glibko se va afla astfel la al patrulea sezon în Liga Națională. Născută în Ucraina, coodonatoarea de joc a ajuns în România la Danubius Galați, fiind golghetera campionatului în primul său sezon, după care s-a transferat la CSM București. Glibko a semnat un contract valabil pe un sezon.

A doua jucătoare transferată este Andreea Enescu, care în ultimele sezoane a jucat pentru CSU Neptun Constanța. Enescu merge la Roman din postura de golgheteră a Ligii Naționale, dar a retrogradat la finalul sezonului cu echipa de pe litoral. De asemenea, Enescu a semnat un contract pe un sezon.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ