INTERVIU: Elena Voicu vorbește la o săptămână de la transferul la Cisnădie: „Nu am avut în plan să plec de la Brăila!”

0
2703

După opt ani și jumătate, Elena Voicu a plecat de la Brăila și a semnat, săptămâna trecut, un contract valabil până la finalul sezonului cu Măgura Cisnădie. Despre accidentarea suferită în finalul lui 2017, transferul la Cisnădie, debutul la noua sa formație și planurile de viitor, portarul de 27 de ani ne-a vorbit în cadrul unui interviu.

Ai avut o primă parte a sezonului dificilă, din cauza unei accidentări. Cum te simți în momentul asta?
A fost dificil, dar sunt obișnuită și nu mă plâng de acest lucru. Am avut două accidentări la genunchi care au avut ca finalitate operații, prima la genunchiul stâng acum opt ani, iar a doua la genunchiul drept acum trei ani. Sunt lucruri normale, trebuie să îți asumi aceste lucruri, sunt inevitabile accidentările într-un astfel de sport. Sunt obișnuită, nu sunt chestii frumoase, dar acum totul este în regulă. Am avut o entorsă la genunchi, dar după un control, fizioterapie și exerciții de recuperare, lucrurile au evoluat așa cum trebuiau să evolueze, din fericire.

Cum a fost momentul în care ai primit oferta de la Cisnădie?
A fost neașteptat. Nu am avut în plan să plec de la Brăila, aș fi făcut-o din vară când mi-a expirat contractul dacă voiam. Dorința mea a fost să rămân la Brăila, dar au fost mai mulți factori care m-au făcut să plec. Am avut oferte în baza restanțelor financiare și a memoriului la FRH, sunt lucruri știute de toată lumea. Oferta de la Cisnădie a venit poate la momentul potrivit, nu luasem în calcul o mutare acolo până în urmă cu o săptămână. Am zis că pentru mine cel mai bine e să merg acolo, se vrea performanță. Oamenii de acolo au așteptări de la handbal, la fel ca și mine.

Cum a fost debutul la Cisnădie?
Deși am aproape 28 de ani, am avut emoții mari. E o schimbare foarte mare pentru mine, am plecat de la Brăila după opt ani și jumătate, pot spune că acolo e a doua mea casă. A fost total diferit pentru mine, nu mai erau aceiași oameni în tribună, a fost altă sală, aveam alte colege, de aici și emoțiile. M-am gândit că trebuie să fac ceea ce fac de atâta timp, să mă detașez de tot și să văd ce iese. Oamenii m-au încurajat, a ieșit bine și începutul a fost frumos, am reușit să câștigăm și asta contează.

Cum a fost primul contact cu Cisnădie?
Chiar a fost o curiozitate pentru mine. E diferit față de ce era la Brăila, oamenii sunt diferiți, fiecare zonă a țării are particularitățile ei. Sunt de o săptămână la Cisnădie, până acum nu am ce să le reproșez, sunt mulțumită și îmi place aici. Mai e însă nevoie de timp să mă adaptez complet.

Crezi că este realizabilă o clasare pe podium la finalul sezonului?
Fetele au muncit să termine turul pe locul 4. Mi-am dorit performanță, sunt bucuroasă că cei de aici merg în direcția asta și sper ca eu să îi ajut, iar la final să îndeplinim obiectivul. Întotdeauna am mers spre performanță. Aici e clar, își doresc lucruri importante și eu sper ca la final să fim mulțumiți cu toții de ce am realizat. Dar la cum a fost campionatul acesta, nu știu dacă e o idee foarte bună să te avânți și să vorbești. E o competiție echilibrată, nu mi se pare înțelept să faci afirmații acum. Nu sunt genul care să vorbească de viitor, sunt bine ancorată în realitate, se poate întâmpla orice. De la fiecare etapă, clasamentul se schimbă, așa că vom vedea la final unde ne clasăm.

Cum vezi concurența cu Dragica Tatalovic și Cristina Popovici?
Mie mi-a plăcut concurența de fiecare dată, dar întâi formăm o echipă și apoi suntem concurente. Trebuie să vedem mai întâi ce este mai bine pentru echipă și să câștigăm la final. Trebuie să joace cea care este mai în formă la ora meciului, nu în funcție de ce a realizat până atunci. Nu îmi doresc să joc 60 de minute, vreau ca echipa să câștige și înțeleg dacă va juca altcineva. Voi încerca să îmi ajut colegele din poartă cu sfaturi, pentru că de pe bancă se vede altfel.

Te-ai gândit deja la sezonul viitor?
Planuri pentru sezonul viitor nu am. Am luat lucrurile așa cum au venit, pentru că niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Mai bine iau fiecare moment așa cum vine. Nu am planuri pentru sezonul viitor și nici nu mă gândesc să iau o decizie acum. Sunt într-o situație nouă și mai bine mă concentrez pe ce am de făcut în momentul de față.

Ce mesaj ai pentru suporterii din Brăila?
Pentru oamenii din Brăila am un respect deosebit, faptul că iubesc sportul e frumos. Vreau să le mulțumesc pentru ce au făcut și pentru că m-au susținut.  E o atmosferă foarte frumoasă la Brăila, chiar reușesc să facă diferența în momentele grele ale meciurilor, sunt importanți deși poate ei nu își dau seama de acest lucru.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY