|
14 August 2010 |
|
|
Handbal -
Masculin - Special
Leonard Bibirig: ,,Handbalul mi-a oferit totul”
Să închidem paranteza şi să mulţumim unui om care ne-a reprezentat naţionala în 72 de meciuri oficiale pentru care a înscris 82 de goluri în zece ani, care a purtat banderola de căpitan a României peste 4 ani şi a cucerit 3 titluri naţionale şi 3 cupe ale României.
Sâmbăta trecută, înaintea ultimului meci al memorialului ,Mihai Mironiuc”, lui Leonard Bibirig i-a fost premiată cariera pe care a clădit-o ca şi jucător în dreptunghiul de 20/40. Oficialii echipei sucevene i-au pregătit un moment cu totul special, această ocazie de retragere din activitate, a fost presărată cu numeroase cadouri, flori, felicitări, o minge şi un tricou cu numărul 2, având toate semăturile colegilor din echipa Universităţii. Dar poate cel mai de preţ lucru, l-au reprezentat aplauzele îndelungate ale asistenţei, ce au durat minute în şir, răsplătindu-l pe jucătorul Bibirig pentru dăruirea şi seriozitatea de care a dat dovadă în cei peste 20 de ani de carieră. Handbalvolei l-a contactat pe actualul antrenor al Sucevei, pentru a vedea cum a fost acest moment şi l-am rugat să transmită câteva gânduri despre cariera sa de jucător, despre jocul de handbal şi planurile sale de antrenor :
Handbalul mi-a oferit totul. Pe mine unul m-a format ca om, mi-a oferit posibilitatea să iau contact cu foarte multe persoane de la care am avut ce să învăţ. De aceea, mă simt dator acestei discipline, de a oferi la rândul meu toate cunoştinţele mele despre handbal juătorilor ce vin din urmă. Pentru asta am ales cariera de antrenor, un drum cu suişuri şi coborâşuri, un drum dificil pentru că azi eşti pe banca unui club mâine nu mai eşti, dar de care nu mă tem şi pentru care voi da tot ce am mai bun. Sunt mulţumit de cariera mea de jucător, fiecare club a însemnat ceva pentru mine şi pot spune că am realizat lucruri frumoase peste tot unde am fost. Am reuşit să fiu în acea puternică echipă a Săvineştiului, ce a făcut performanţe deosebite interne cât şi externe, reuşind prima calificare în grupele ligii după Revoluţie, o finală de Challenge Cup cu Suceava şi un bun parcurs cu Dinamo în liga campionilor. Singurul meu regret ca şi jucător îl reprezintă faptul că nu am reuşit cu naţionala să mergem la vreun Campionat Mondial sau European, în acele vremuri deşi aveam o echipă bună, cu jucători valoroşi, la baraje jucam mereu cu Franţa sau Norvegia, adversari extrem de puternici.”
Cariera lui Leonard Bibirig, la seniori
Dacia Piteşti ianuarie 1995 – iulie 1997 Fibrex Nylon Săvineşti iulie 1997 – vara lui 2003 (2 titluri naţionale şi 3 cupe ale României; 1 participare gupele ligii 2003/2004, 3 participări Cupa Cupelor şi 1 Cupa EHF) Minaur Baia Mare vară 2003 – ianuarie 2004 Dinamo Bucureşti 2004 – 2007 (1 titlu de campion şi 1 participare în liga Campionilor 2005/2006, optimi Cupa Cupelor 2007) CS Universitatea Suceava 2007 – 2010 ( finală Challenge Cup 2009) Scris de Andi Voinea |
|
Cautare pe site
Liga Nationala - Program
Liga Nationala - Handbal Masculin
| № | Echipa | J | V | E | Pts |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | HCM Constanta | 26 | 25 | 1 | 51 |
| 2 | Stiinta Mun. Dedeman Bacau | 26 | 21 | 0 | 42 |
| 3 | HC Odorhei | 26 | 15 | 3 | 33 |
| 4 | CS Caras Severin | 26 | 16 | 1 | 33 |
| 5 | Univ. Bucovina Suceava | 26 | 14 | 3 | 31 |
| 6 | Energia Tg. Jiu | 26 | 14 | 2 | 29 |
| 7 | Univ. Poli. Municipal Timisoara | 26 | 11 | 2 | 24 |
| 8 | Potaissa Turda | 26 | 11 | 2 | 24 |
| 9 | Dinamo Municipal Calarasi | 26 | 10 | 2 | 22 |
| 10 | CSM Bucuresti M | 26 | 10 | 1 | 21 |
| 11 | Univ. Transilvania Cluj | 26 | 8 | 2 | 18 |
| 12 | CSM Ploiești M | 26 | 7 | 3 | 17 |
| 13 | CSM Satu Mare | 26 | 6 | 2 | 14 |
| 14 | CSA Steaua Bucuresti M | 26 | 1 | 2 | 4 |
Liga Nationala - Rezultate
| REZULTATE - Etapa XXVI | |||
| Duminica , 20-05-2012 | |||
| 11:00 | Univ. Bucovina Suceava | 38 : 32 | Energia Tg. Jiu |
| 11:00 | Stiinta Mun. Dedeman Bacau | 44 : 23 | CSM Ploiești M |
| 11:00 | CS Caras Severin | 28 : 19 | CSA Steaua Bucuresti M |
| 11:00 | Univ. Poli. Municipal Timisoara | 37 : 26 | CSM Satu Mare |
| 11:00 | HC Odorhei | 40 : 31 | Potaissa Turda |
| 11:00 | CSM Bucuresti M | 32 : 40 | HCM Constanta |





