|
19 Septembrie 2010 |
|
|
Handbal -
Feminin - Special
CSM Ploieşti-CSM Slobozia 33-28 (16-15)
Jocul, a fost extrem de echilibrat, până spre finalul său, când ploieştencele au reuşit să se desprindă în câştigătoare. Cu toate acestea, elevele lui Gheorghe Ionescu nu au avut o prestaţie foarte reuşită, presărată cu multe ratări pe contraatac în situaţii de 1 la 1 cu portarul. De asemenea, nici jocul interilor nu a mers foarte bine, din linia de 9 m remarcându-se coordonatoarea Andreea Dospin, cea mai bună jucătoare a gazdelor marcatoare a 11 goluri. La echipa din Slobozia au funcţionat foarte bine pătrunderile, cele mai multe goluri înscrise pe poziţional, venind din pătrunderi în urma unui succesiv bine executat, cu atacuri pe culoar. Dintre elevele antrenorului Marian Simion, s-a remarcat interul stânga Alexandra Băeşu, care a marcat 8 goluri în acest meci şi, ca un amănunt inedit, s-a transferat în acest sezon chiar de la echipa ploieşteană în curtea celor din Slobozia. Finalul partidei a aparţinut gazdelor, care dispun de un lot mai valoros şi mai experimentat, CSM-uul din Ploieşti fiind o candidată serioasă la promovarea în Liga Naţională în acest an. ,, Am jucat destul prost, am ratat extrem de mult iar în apărare am fost depăşiţi în numeroase faze. Nu am reuşit să strângem bine la omul cu mingea, şi acest fapt ne-a costat multe goluri. Am primit 12 goluri de la interii stânga ai Sloboziei, ceea ce mi se pare inacceptabil la acest nivel. Vreau totuşi să spun că mă bucur de cele 2 puncte obţinute în acest meci, şi sper ca pe viitor să remediem greşelile apărute şi să jucăm din ce în ce mai bine” a declarat Gheorghe Ionescu, antrenorul principal al ploieştencelor la finalul partidei, pentru handbalvolei.ro.
Caseta tehnică: CSM Ploieşti Portari: Tănase, Perţea. Marcatoare: Dospin 11, Nica 7, Zavragiu 6, Năstase 3, Moroianu 3, Ştefan 2, Bidaşcu 1. Au mai jucat: Vasilescu, Ruscior, Lopătaru. Antrenor: Ghorghe Ionescu
CSM Slobozia Portari: Nica, Popovici. Marcatoare: Băeşu 8, Popescu 5, Ştefan 4, Stănciulescu 4, Păduraru 3, Baciu 1. Au mai jucat: Goanţă, Drăgan, Striblea. Antrenor: Marian Simion.
sursa foto: ww.ziaruldeprahova.ro Scris de Andi Voinea |
|
Cautare pe site
Liga Nationala - Program
| PROGRAM - Etapa XXVI | |||
| Luni , 21-05-2012 | |||
| 18:00 | HC Dunarea Braila | vs | HC Zalau |
Liga Nationala - Handbal Feminin
| № | Echipa | J | V | E | Pts |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Oltchim Rm. Valcea | 26 | 25 | 0 | 50 |
| 2 | Univ. Jolidon Cluj | 26 | 19 | 2 | 40 |
| 3 | HC Dunarea Braila | 25 | 17 | 2 | 36 |
| 4 | HC Zalau | 25 | 15 | 5 | 35 |
| 5 | HC Otelul Galati | 26 | 13 | 1 | 27 |
| 6 | ASC Corona | 26 | 13 | 1 | 26 |
| 7 | CSM Bucuresti | 26 | 12 | 1 | 25 |
| 8 | HCM Baia Mare | 26 | 11 | 1 | 23 |
| 9 | HCM Roman | 26 | 10 | 2 | 22 |
| 10 | CSM Ploiesti | 26 | 8 | 2 | 18 |
| 11 | Univ. Neptun | 26 | 8 | 2 | 18 |
| 12 | SCM Craiova | 26 | 8 | 0 | 16 |
| 13 | CSM Cetate | 26 | 6 | 2 | 14 |
| 14 | CSM Bacau 2010 F | 26 | 5 | 1 | 11 |
Liga Nationala - Rezultate
| REZULTATE - Etapa XXV | |||
| Marti , 15-05-2012 | |||
| 17:00 | HC Zalau | 31 : 25 | SCM Craiova |
| REZULTATE - Etapa XXVI | |||
| Sambata , 12-05-2012 | |||
| 19:00 | CSM Cetate | 19 : 25 | ASC Corona |
| 12:30 | CSM Ploiesti | 29 : 32 | CSM Bucuresti |
| 11:00 | SCM Craiova | 27 : 25 | HCM Roman |
| 11:00 | HCM Baia Mare | 31 : 25 | CSM Bacau 2010 F |
| 11:00 | Univ. Neptun | 30 : 29 | Univ. Jolidon Cluj |



