Frontpage Slideshow (by JoomlaWorks)

Frontpage Slideshow | Copyright © 2006-2011 JoomlaWorks Ltd.
HF · LN HM · LN VF · D1 VM · D1 H · INT V · INT

03 Decembrie 2010
Handbal - Masculin International - Cupe Europene

Ion Crăciun, Ljubomir Vranjes, Marius Stavorsitu şi George Buricea şi-au spus părerea despre această partidă

ion_craciunIon Crăciun:  ,, Greşelile pe care le-am făcut la început de joc au atârnat foarte mult la rezultatul final. Din păcate, nu am avut încredere că putem face un joc foarte bun. Cred că jucătorii pot mai mult şi că HCM-ul în scurt timp trebuie să arate ca o echipă adevărată. Avem jucători care pot juca un handbal modern, echipa poate să joace de la egal la egal cu oricine şi cred că în scurt pot să-i aduc acolo unde îmi doresc eu ca nivel de exprimare în teren. Una dintre probleme mele majore este că în această pauză nu-i pot avea la pregătire pe toţi, 7-8 jucători merg la loturile naţionale, în afară de lotul României, mai sunt câţiva jucători de genul lui Branko Angelovski care vor juca pentru naţionala lor.” CONTINUARE:

 

Referitor la cum a fost primul meci după 7 ani pe banca HCM-ului, acesta ne-a declarat: ,, Am revenit aici, la echipa mea de suflet şi mi-aş fi dorit să pot să transmit mai repede că potenţialul echipei e mult mai mare înainte de acest meci. Asta e acum,  nu aveam cum să fac multe la echipă, dar pe bancă acolo când nu-i ai sub control şi nici la pregătire foarte mult timp, este greu să transmiţi jucătorului ceea ce  doreşti de la el. Încă nu ne-am acomodat şi nici nu vorbim aceeaşi limbă şi sper ca această pauză de iarnă să fie o bună perioadă de acomodare şi să fac HCM-ul să joace aşa cum îmi doresc eu.” a opinat acesta pntru handbalvolei.ro.

 

Întrebat ce au avut jucătorii de la Flensburg în plus pentru a câştiga partida, antrenorul a răspuns: ,,Jucătorii germani au fost mult mai exacţi, tehnica e mult superioară, cel puţin ce au arătat în meciul acesta. Se văd clar combinaţiile pe care le exersează de mult timp la antrenamente şi când ceva nu le iese găsesesc continuarea acestor combinaţii prin diferite variante, sunt jucători extrem de puternici şi au o apărare extraordinară. Din defensivă pleacă totul, pentru că aici s-a făcut diferenţa între noi şi ei, apărarea lor ne-a provocat greşelile noastre şi le-a dat posibilitatea să vină peste noi pe contraatac foarte uşor. Aici s-a făcut diferenţa!a conchis antrenorul pentru handbalvolei.ro.

 

Antrenorul oaspeţilor a declarat: ,,Constanţa a făcut mai multe erori în prima parte a primei reprize, care ne-au permis să înscriem goluri foarte uşor. În atac nu au găsit multe soluţii, iar portarul nostru a putut apăra destule mingi. În partea secundă am fost mai obosiţi pentru că veneam după două jocuri grele, dar sunt mândru că jucătorii mei au rezistat foarte bine în această atmosferă şi am câştigat două puncte importante“, a precizat Ljubomir Vranjes pentru telegrafonline.ro

 

George Buricea: ,, Eu zic că am arătata o schimbare în joc, determinare, am arătata ca o echipă care ştie să stea în teren şi are ceva de zis. Ei sunt mai experimentaţi, joacă în Bundesliga unde meciurile sunt foarte tari şi experienţa a fost de partea lor. Păcat, căci dacă jucam aşa la St. Petersburg, nu pierdeam meciul. Timpul este de partea noastră, a venit această pauză, la echipă a sosit domnul Crăciun, o mână de fier, asta ne trebuia, cineva care să ne aranjeze în teren. După moartea lui Zoran, se pare că nu ne-am regăsit şi am avut o jumătate de sezon sub aşteptări. Sper ca HCM-ul să revină acolo unde îi este locul! a declarat jucătorul pentru Digisport.

 

Marius Stavrositu: ,, Ştiam de la început că dacă joci cu o echipă din Germania trebuia să fim toţi într-o formă de zile mari pentru a o învinge. Totuşi zic eu că astăzi nu ne-am făcut de râs, mulţi din tribună se aşteptau să ne calce în picioare dar iată că nu a fost aşa. Cu puţin mai multă atenţie şi mai multă seriozitate cred că ne putem califica.” a declarat jucătorul pentru Digisport.

Scris de Andi Voinea
 

Ne pare rău dar nu aveţi permisiunea să scrieţi noi comentarii. Dacă doriţi sa scrieţi un comentariu trebuie să vă inregistraţi sau să vă logaţi.