Început cu dreptul în Cupa EHF pentru Constanța! George Buricea revine în lot pentru returul de mâine

0
1142

HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat la debutul absolut în cupele europene, 24-22 (12-12), în fața norvegienilor de la BSK Handball Elite, într-un meci disputat sâmbătă seară. Calificarea nu este însă jucată, returul fiind programat mâine, tot la Constanța, de la ora 18:00.

Constanța a controlat în mare parte meciul tur cu BSK, dar nu s-a putut desprinde decisiv în fața reprezentantei Nordului. Finalista Cupei din sezonul trecut a început bine, a avut un avantaj de cinci lungimi în prima repriză, 9-4, risipit însă până la pauză. În partea a doua nordicii au preluat conducerea pentru prima și singura dată în acest meci, 12-13, dar băieții conduși de Marko Isakovic au revenit la cârma partidei extrem de rapid. Constănțenii au marcat de patru ori la rând, au făcut 16-13, doar că nici de această dată nu s-a produs desprinderea decisivă. BSK a egalat la 16 și 17 și au stat aproape de dobrogeni până la final, 23-22, pentru ca tabela să se închidă la 24-22.

Pentru Constanța au evoluat astăzi Mitrevski, Dane (portari), Nikolic (5 goluri), Vujovic (5), Toma (4), Cutura (3), Vujadinovic (3), Crnoglavac (2), Malinovic (1), Mladenovic (1), Bologa, Ignat, Markoski, Nistor, Rakcevic și Rohozneanu.

În manșa retur, programată mâine de la ora 18:00 la Constanța, George Buricea îl va înlocui pe Alexandru Bologa în lotul de 16.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY