baia mare-larvik 15-16HCM Baia Mare a pierdut din nou în fața lui Larvik, după ce în sezonul trecut cedase de două ori în fața nordicelor. Deși avea prima șansă în acest meci, băimărencele au făcut un joc slab în defensivă și s-au recunoscut învinse în final, scor 29-31.

Larvik părea pe hârtie o echipă mult mai slabă decât în sezonul trecut, în condițiile în care Sulland, Blanco, Anja Hammerseng-Edin, Larsen sau Riegelhuth-Koren nu s-au mai regăsit pe teren și astăzi. Doar că HCM Baia Mare n-a profitat de acest fapt, deși începutul partidei a lăsat senzația că partida se transformă într-un antrenament cu public pentru vicecampioana României.

Sigure la finalizare, băimărencele s-au desprins rapid la 7-4, dar au scăzut nivelul jocului treptat și Larvik a trecut la conducere. Nordicele au recuperat diferența de pe tabelă, conduse de inepuzabila Nora Mork, iar în minutul 15 reușeau să restabilească egalitatea la 8. Până la pauză Larvik s-a desprins la cinci goluri, multe din reușite venind pe contraatac, maramureșencele negăsind deseori drumul către poarta lui Toft.

HCM Baia Mare a părut mai motivată la reluarea partidei, iar Jezic și Geiger au dus scorul la 16-19. A fost un simplu foc de paie, pentru că Nora Mork a refăcut rapid diferența de cinci lungimi, 16-21, o diferență ce a fost constantă până pe final. În ultimele minute HCM-ul a ajuns la două goluri în urma adversarei, 27-29 și 28-30, dar de fiecare dată oaspetele au avut răspuns și au tăiat elanul vicecampioanei. S-a terminat în cele din urmă 29-31, un eșec neprevăzut pentru HCM, care are nevoie de victorie în etapa următoare, pe teren propriu cu Rostov.

HCM Baia Mare-Larvik HK 29-31 (14-19)
HCM Baia Mare: Munteanu, Ungureanu (portari), Pineau 8 goluri, Geiger 4, Ardean-Elisei 4, Jezic 4, Abbingh 3, Do Nascimento 2, Vizitiu 2, Marin 1, Preda 1, Szucs, Perianu, Tătar, Nechita
Larvik HK: Toft, Hasanic (portari), N. Mork 9 goluri, T. Mork 9, Kurtovic 7, Gro Hammerseng-Edin 4, Frafjord 2, Sobstad Molid, Breivang, Solberg
Aruncări de la 7m: 4/3, respectiv 1/1
Eliminări: Pineau, Preda, respectiv Frafjord (2), Gro Hammerseng-Edin

sursă foto: Deak Laslo

1 COMENTARIU

  1. Nu trebuie facut un capat de tara din infrangere. E adevarat, Larvik a fost o echipa de batut chiar daca s-a jucat prost. Ma gandesc la suturile in bara expediate. Despre contraatacurile ratate ce sa mai zic. Iar antrenorul norvegian a fost de apreciat ca a stiut sa cera timp de odihna ori de cate ori jucatoarele lui erau rupte de oboseala. Baia Mare va castiaga la Larvik.

LĂSAȚI UN MESAJ