HCM Baia Mare, decimată înaintea returului cu Larvik

0
666

ekaterina davydenko hcm bmÎnvinsă dramatic în tur după ce a irosit șapte aruncări de la șapte metri, HCM Baia Mare caută revanșa în fața lui Larvik în Norvegia. Costică Buceschi are însă probleme de lot, mai multe jucătoare fiind indisponibile pentru această partidă.

Pe lângă mai vechile accidentări ale lui Oltean, Abbing sau Geiger, HCM Baia Mare nu se va putea baza în returul cu Larvik pe alte trei jucătoare. Dacă Eliza Buceschi a fost recuperată și s-a antrenat normal vineri seară, Ekaterina Davydenko și Timea Tătar nu sunt apte și nu vor juca în meciul din această seară, potrivit prosport.ro. De asemenea, Barbara Arenhart a acuzat probleme la spate și prezența ei este pusă sub semnul întrebării.

În aceste condiții, Costică Buceschi are la dispoziție un centru de meserie, Luciana Marin, și un inter dreapta Elena Gjeorgijevska. Partida dintre Larvik și HCM Baia Mare va avea loc sâmbătă, de la ora 19:15, și va fi transmisă de Digisport.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY