HCM Baia Mare câștigă la Ploiești mai greu decât o arată scorul

1
1690

Vicecampioana României a trecut cu bine peste deplasarea de la Ploiești. HCM Baia Mare s-a impus cu 29-23 (13-12), însă diferența de șase goluri a fost făcută în ultimele patru minute ale întâlnirii. A fost a 11-a victorie din sezon pentru echipa lui Aurelian Roșca, care are în față un duel facil, împotriva Sloboziei, peste doar două zile.

Deplasarea solicitantă din Liga Campionilor și-a pus amprenta asupra evoluției băimărencelor, în timp ce CSM Ploiești a avut o atitudine mult schimbată în bine față de precedentul meci, cel pierdut cu Slobozia. Iar prahovencele au început perfect partida, Farcău și Dmitrovic fiind în prim-plan, cele două ducând scorul la 5-1 după doar opt minute. A venit un timp de odihnă solicitat de Aurelian Roșca și în doar șase minute oaspetele au restabilit egalitatea, prin Tătar. Până la pauză CSM-ul a mai condus de două ori, de fiecare dată după reușitele lui Dmitrovic, pentru ca Baia Mare să treacă pentru prima oară în avantaj grație unul gol din poartă în poartă semnat de Munteanu. La pauză, HCM-ul a condus cu 13-12, iar echilibrul s-a menținut până în finalul partidei, chiar dacă la jumătatea actului secund Ungureanu a apărat o aruncare de la șapte metri executată de Farcău și a dat posibilitatea colegelor sale să se desprindă la 23-19 pe tabelă. La 24-21 prahovencele au avut o dublă superioritate, de care n-au profitat decât parțial. Farcău a înscris pentru 24-22, scor la care oaspetele au pierdut ușor două atacuri, însă CSM-ul n-a profitat de aceste cadouri. Tudor, Bozovic și Shutska n-au găsit drumul către gol, iar Ardean-Elisei și Abbingh au încheiat definitiv conturile, cu două goluri consecutive. Pe final diferența s-a mărit, după ce Neven Hrupec a forțat o revenire spectaculoasă, înlocuind portarul cu a șaptea jucătoare de câmp, în zadar însă. HCM Baia Mare s-a impus cu 29-23 și rămâne la egalitate de puncte cu CSM București și după etapa a 11-a.

Jezic a părăsit terenul de joc accidentată

HCM Baia Mare s-a văzut nevoită să evolueze fără pivotul Katarina Jezic încă din minutul 12 al partidei. Croata de 23 de ani s-a accidentat la cot după un contact cu o adversară și nu a mai intrat pe terenul de joc până la final.

CSM Ploiești-HCM Baia Mare 23-29 (12-13)
CSM Ploiești: Tatalovic, Dumitru (portari), Farcău 6 goluri, Bozovic 4, Dmitrovic 4, Shutska 3, Tudor 3, Tivadar 2, Preda 1, Gavrilă, Chiricuță
HCM Baia Mare: Munteanu 1 gol, Ungureanu (portari), Pineau 8 (4 din 7m), Abbingh 5, Ardean-Elisei 5, Tătar 4, Marin 2, Nechita 2, Perianu 1, Jezic 1, Vasilescu, Geiger, Szucs, Gjeorgjievska
Aruncări de la 7m: 2/0, respectiv 5/4
Eliminări: 2 x 2 min., respectiv 3 x 2 min.

sursă foto: Facebook HCM Baia Mare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ